Seria de victorii cu Mugur Gușatu la timonă are mari șanse să continue și în etapa 8 a Ligii a III-a. CSO Filiași este, fără îndoială, una dintre revelațiile ultimului eșalon național. De la venirea lui Mugur Gușatu pe banca tehnică, formația doljeană a înregistrat 5 victorii din tot atâtea posibile, iar vineri o va ținti pe a șasea consecutivă. Șansele să o obțină sunt reale, având în vedere moralul excelent, faptul că echipa în vârful valului, dar și situația adversarului. Atletic Bradu are un singur punct obținut în 7 meciuri, contra celor de la FCU Craiova, în rest înfrângeri pe bandă. CS Universitatea II Craiova se află într-o situație similar. Băieții lui Dragoș Bon au obținut în runda precedentă o victorie de moral: 10-1 cu Viitorul Domnești, iar acum vor înfrunta o nouă grupare care a început prost campionatul: Flacăra Moreni, un singur punct din 21 posibile. Bon va trebui să se descurce fără jucătorii care se află convocați la loturile naționale, absența de marcă fiind cea a lui Markovic.
Ambele meciuri sunt programate vineri, de la ora 15:00, în deplasare. FC U Craiova nu va presta în acest weekend pentru că adversarul Astra 2 are jucători sub tricolor. Meciul a fost reprogramat pentru data de 20 noiembrie, ora 14:00. Între timp, patronatul echipei caută să repare din erorile făcute în startul sezonului, prin readucerea lui Nicolo Napoli și a președintelui Marcel Pușcaș.
Echipa a fost eliminată din Cupa României și, deși a ridicat la nivel declarativ pretenții de promovare, e pe 8 în clasament, la 6 puncte de prima clasată.
Liga 3 – seria 3 – etapa 8
Vineri, ora 15:00
Viitorul Domnești – Sporting Roșiori
CSM Flacăra Moreni – U Craiova 1948 CS 2
Atletic Bradu – ACSO Filiași
Voluntari 2 – Flacăra Horezu
Sâmbătă, ora 15:00
FC Pucioasa – Hermannstadt 2
SR Municipal Brașov – Unirea Bascov
Turris Turnu Măgurele – CSM Alexandria (ora 19:00)
U Craiova 1948 – AFC Astra 2 (20 noiembrie, ora 14:00)
Clasament
1 Unirea Bascov 7 5 2 0 15-3 17
2 ACSO Filiași 7 5 1 1 11-6 16
3 Turris T. Măgurele 7 4 3 0 14-4 15
4 SR Brașov 7 5 0 2 9-5 15
5. AFC Astra II 7 4 2 1 16-6 14
6 Flacăra Horezu 7 4 2 1 12-4 14
7 FC Voluntari II 7 4 1 2 8-7 13
8 U Craiova 1948 7 3 2 2 10-7 11
9 FC Pucioasa 7 3 1 3 9-7 10
10 U Craiova II 1948 CS 7 2 3 2 18-10 9
11 Hermannstadt II7 2 3 2 12-13 9
12 FCM Alexandria 7 2 2 3 13-9 8
13 Sporting Roșiori 7 0 2 5 8-17 2
14 Flacăra Moreni 7 0 1 6 1-10 1
15 Atletic Bradu 7 0 1 6 3-18 1
16 Viitorul Domnești 7 0 0 7 3-36 0