marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Călin Popescu Tăriceanu, audiat în Comisia SPP

Călin Popescu Tăriceanu va fi audiat, marţi, de la ora 13.00, în comisia SPP, acesta confirmând participarea.

Audierea vine după ce fostul director al SPP Dumitru Iliescu a declarat, la audierile de săptămâna trecută că Serviciul trebuia să ia măsuri în cazul supravegherii preşedintelui Senatului.

Senatorul PSD Daniel Butunoi, preşedintele Comisiei de anchetă privind eventuala implicare SPP în politică a precizat că Iliescu a menţionat la audiere că din punctul său de vedere SPP ar fi trebuit să ştie despre cei şapte ani în care Călin Popescu Tăriceanu a fost supravegheat pe mandat de siguranţă naţională şi că SPP ar fi trebuit să ia „măsuri de contracarare”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Fostul director SPP Dumitru Iliescu a declarat marţi, în Parlament, după audierea din comisia specială de anchetă privind posibila implicare a serviciului secret în activitatea unor partide politice, că „oricine” se poate implica în politică, dar că el nu are asemenea informaţii legate de SPP. Acesta a adăugat că dacă ar fi ştiut despre implicarea SPP în politică, ar fi comunicat deja acest lucru.

Avocatul lui Călin Popescu Tăriceanu, Dan Apostol, a susţinut într-o declaraţie, că preşedintele Senatului a fost urmărit de către procurori prin toate mijloacele, inclusiv prin plantare de microfoane în casă, atât în dosarul Microsoft, dar şi în cauza privind mărturia mincinoasă. Apărătorul a adăugat că dosarul de mărturie mincinoasă este bazat pe un act ilegal al Parchetului.

Pe 22 mai, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis să îl achite pe preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care acesta a fost acuzat de mărturie mincinoasă. Decizia nu este definitivă.

Politica