miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Bradul de 100 000 de euro, motiv de ceartă pentru oficialitățile gorjene

După ce Primăria Târgu-Jiu a decis să renunțe la bradul de 100.000 de euro și să-l
înlocuiască cu unul natural, atât consilierii locali, dar și locuitorii municipiului, au avut
câte ceva de împărțit. Că e prea scump sau că nu era timpul pentru o altă investiție.
Primăria Târgu-Jiu a plătit, în urmă cu doi ani, în rate, 406.866,61 de lei, fără TVA, pentru
achiziţionarea bradului de Crăciun, confecţionat din aluminiu şi oţel, pe care ar fi urmat să
îl folosească timp de 12 ani. După doi ani, actualul primar, Marcel Romanescu a decis că
vrea un brad natural în centrul oraşului, asta pentru a schimba puțin fațada orașului. Nu vor
renunța la bradul scump, ci doar îl vor amplasa în altă parte.
Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu, a declarat pentru Mediafax că: „În
zona centrală, în faţa Prefecturii va fi un brad natural şi urmează să stabilim exact unde
vom amplasa bradul vechi, într-o altă zonă a municipiului Târgu-Jiu. Ne gândim la cartiere
sau, dacă nu, pe insuliţă, acolo unde ne permite, în momentul de faţă, amplasarea acestui
brad. Ideea este să schimbăm puţin faţa oraşului şi să facem aşa încât, pe de-o parte să se
bucure de bradul vechi cei dintr-o anumită zonă, iar cei din centrul oraşului să aibă un brad
natural. Sunt foarte mulţi oameni care mi-au cerut să avem şi noi în zona centrală un brad
natural. Nu-l vindem pe cel vechi, rămâne tot bradul municipalităţii, dar cred că pentru o
mai bună imagine în zona centrală e bine să mai şi schimbăm acest brad. Oamenii aşteaptă
şi altceva, vom încerca să găsim un brad frumos pentru zona centrală. Nu poţi să pui un
brad foarte mic, noi încercăm să găsim cel mai frumos şi cel mai înalt brad pe care am
putea să-l aducem”.
La rândul său, consilierul local ALDE, Eduard Lădaru, crede că această schimbare nu era
necesară în acest moment. Tot pentru Mediafax, acesta a explicat că: „Este ultimul lucru
pe care eu m-aş fi gândit să îl fac, în condiţiile în care aş fi fost primar. Consider că mai
întâi trebuia să rezolvăm cu locurile de parcare, să rezolvăm cu canalizarea în oraş, acolo
unde sunt probleme şi este ultimul lucru, sincer să vă spun, la care m-aş fi gândit să
investim în evenimentul acesta de sărbători, de Crăciun, având în vedere faptul că există.
Sigur, nici mie nu îmi place bradul vechi, modalitatea aceea, îl consider un kitsch, nu-mi
place, trebuia schimbat, dar sincer, dacă aş fi fost primar, era ultima investiţie pe care aş fi
făcut-o în municipiul Târgu-Jiu. Este şi o greşeală a autorităţilor, atunci când l-au
cumpărat, pentru că aşa ce ar însemna să cumpărăm un brad sau să cumpărăm nu ştiu ce
pentru sărbătorile de Paşte, să dăm un milion de euro pe bunul respectiv şi să spunem că va
fi folosit pentru următorii 100 de ani”.
Părerile au fost împărțite și în rândul celor care locuiesc în Târgu-Jiu. Oamenii nu înțeleg
de ce s-au cheltuit atâția bani pe un brad pe care n-o să-l mai folosească. O femeie din
Târgu-Jiu a spus că: „Este strigător la cer. Mai întâi să cumperi un brad atât de scump şi
acum să renunţi la el, doar pentru orgoliul lor. Vechiul primar era de la PSD, actualul de la
PNL şi probabil de aici a pornit decizia de schimbare. Nu mi se pare corect!”, potrivit
Mediafax.
După ce în 2016, reprezentanții Primăriei Târgu-Jiu susțineau că acel brad va fi folosit

pentru 12 ani, actualul primar, Marcel Romanescu, s-a răzgândit. Vechiul brad de 100.000
de euro este confecționat din aluminiu şi oţel, fiind prevăzut cu o structură metalică,
ornamente şi instalaţii de lumini, 81.000 de leduri, sistem audio, senzori şi un sistem de
autoridicare.

Politica