luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Zeci de cazuri de meningită cauzate de infecţia cu virusul West Nile

De la debutul sezonului 2018 până în prezent au fost înregistrate 256 cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecţia cu virusul West Nile şi 36 de decese.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, în Bucureşti s-au înregistrat 10 decese, 4 – în judeţul Iaşi, 4 – în judeţul Olt, 4 – în judeţul Bihor. Două decese au fost consemnate în fiecare din judeţele Constanţa, Dolj şi Suceava şi câte un deces în judeţele Alba, Brăila, Covasna, Călăraşi, Dâmboviţa, Galaţi, Prahova şi Teleorman. Decesele au fost înregistrate la pacienţi cu co-morbidităţi.
În ultima săptămână au fost confirmate 19 cazuri noi de meningită/meningo-encefalită cu virus West Nile.
Specialiştii în sănătate publică recomandă populaţiei să ia în continuare măsurile necesare pentru evitarea infectării cu virusul West Nile, pentru care nu există vaccin sau tratament antiviral specific. Printre acestea se numără mijloacele de protecţie fizică a populaţiei pentru evitarea expunerii la înţepăturile ţânţarilor, precum protecţia mecanică a tegumentelor, folosirea substanţelor repelente, plase de protecţie la ferestre.

Politica