miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Studenți și absolvenți de Drept din Dolj și Vidin, conectați printr-o rețea de centre de informare și consultanță juridică

Peste 300 de studenți, absolvenți de Drept și avocați au luat parte la un proiect european prin care au avut parte de cursuri de specialitate, iar acum au posibilitatea să afle mai rapid unde își pot găsi un loc de muncă. Este vorba despre proiectul „Cross-Border Partnership for Training and Labour mobility in the Juridical field”, derulat de Baroul Dolj și Baroul Vidin.

Baroul Dolj a fost primul din țară care a implementat un astfel de proiect. Decanul Baroului Dolj, avocatul Lucian Săuleanu, a afirmat, joi, la conferința de încheiere a proiectului, că se are în plan un alt proiect care să îi includă și pe colegii din Serbia.

„Proiectul a fost un succes. A fost un efort destul de mare din partea ambelor echipe, efort care s-a îndreptat către beneficiari, în special tinerii jurişti sau studenţi şi cu speranţa că în acest fel am adus un plus de valoare în pregătirea lor profesională şi că le asigurăm în mod direct informaţii pentru o viitoare angajare sau colaborare. Proiectul a fost o noutate pentru barourile din România. Noi, cei din Baroul Dolj suntem primii care am accesat astfel de fonduri. Avem în plan o colaborare înclusiv cu colegii din Serbia, aşa încât vom unifica într-un fel activitatea sub umbrela acestor trei barouri vecine. La acest proiect au participat colegi avocaţi din Baroul Dolj, aceştia au efectuat vizite la colegii din Bulgaria. Cel mai important rezultat a fost pregătirea tinerilor care sperăm să fi influenţat mediul juridic”, a menţionat Săuleanu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La rândul său, decanul Baroului Vidin, avocatul Kiril Gruev, a afirmat: „Ne-am familiarizat cu sistemul juridic românesc și sper că și cei din România s-au familiarizat cu sistemul nostru. Cred că a fost un prim pas în cooperarea noastră, iar în viitor ar trebui să deschidem această platformă prin crearea de oportunități pentru angajatori și angajați din comunitatea juridică”.

Proiectul a urmărit încurajarea ocupării și mobilității forței de muncă în domeniul juridic în zona Dolj – Vidin prin crearea unei rețele de centre care furnizează populației servicii de informare și consultanță juridică, dar și prin participarea grupului țintă (312 persoane) la conferințe științifice pe teme juridice în România și Bulgaria, cursuri de limbă străină (limba română și limba bulgară). Au fost organizate cursuri de specialitate juridică în domenii precum migraţia transfrontalieră, legislaţia muncii şi securitatea socială transfrontalieră, dreptul fiscal transfrontalier, dreptul comercial transfrontalier, reglementările transfrontaliere în domeniul transporturilor şi patrimoniului cultural sau dreptul penal transfrontalier. Proiectul a adus oportunități noi pentru grupul țintă și pentru avocații din barourile din Dolj și Vidin prin realizarea unui studiu și a strategiei comune transfrontaliere pentru angajabilitatea și mobilitatea forței de muncă în domeniul juridic. De asemenea, a fost creată și dezvoltată o bază de date comună, pentru o mai bună ocupare și activare a mobilității forței de muncă în zona de graniță. Această bază de date conține informații despre legislația în domeniul juridic, a celor două țări, angajatorii din zona transfrontalieră din domeniul juridic precum și rezultatele studiului și ale strategiei ce au fost elaborate în cadrul proiectului.

„Vorbim despre un proiect care a durat 18 luni mai ales că este prima oară când Baroul Dolj face un asemenea proiect. Din punctul nostru de vedere toate activităţile proiectului au fost implementate cu succes şi cel mai important este că am făcut altceva. Am avut ocazia să fac altceva din perspectiva cooperării internaţionale. Cred că faptul că noi am făcut acest proiect ar putea să fie un prim pas în crearea unui pod profesional peste Dunăre. Proiectul vine şi priveşte şi spre studenţi, spre cei care sunt în facultăţi şi îşi caută un loc de muncă. Tinerii, în acest moment au conturi pe o platformă on-line unde au acces la posibilităţile de muncă, de voluntariat în domeniul juridic care vin din sectorul public cât şi din sectorul privat. Autorităţile publice şi companiile pot accesa, la rândul lor această platformă, pot posta job-uri, acestea din urmă în inbox-ul studenţilor şi al profesioniştilor. De exemplu, dacă o firmă din România vrea consultanţă juridică la Vidin, se loghează, scrie că îşi doreşte un avocat de acolo şi în zece secunde unul dintre avocaţi o să vadă solicitarea şi va răspunde”, a declarat Constantin-Adi Gavrilă, managerul proiectului.

Proiectul a fost finanțat în cadrul Programului INTERREG V-A România-Bulgaria (program finanțat de UE din Fondul European de Dezvoltare Regională), Axa Prioritară 4 „O regiune calificată și incluzivă”, Obiectivul Specific „Încurajarea integrării zonei transfrontaliere în privinţa ocupării şi mobilităţii forţei de muncă”.

Valoarea totală a proiectului este de 430.114,34 Euro, din care sprijinul acordat de către Uniunea Europeană este în valoare de 365.597,19 Euro, iar contribuția de la bugetele de stat ale României și Bulgariei este în sumă de 55.914,86 Euro. Contribuția proprie a partenerilor de proiect este de 8.602,29 euro.

Politica