duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Un bărbat din Gorj a fost spulberat pe trecerea de pietoni

Un bărbat de 44 de ani din Târgu-Jiu a fost lovit pe trecerea de pietoni, sâmbătă noaptea spre duminică, de un tânăr de 25 de ani. Victima a suferit leziuni grave și a murit duminică dimineața la spital. Vinovatul accidentului care a avut loc în jurul orei 2.30 este un tânăr de 25 de ani din comuna gorjeană Bălești. Acesta conducea un autoturism BMW.

Potrivit unui angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, bărbatul lovit de mașină obișnuia să se așeze pe carosabil și să facă pe mortul, în speranța că va suna cineva la 112.

„Cel care a fost lovit de mașină e un client al ambulanței, pe care îl plimbă ambulanța zilnic pe la spital, uneori și de două-trei ori pe zi. Avea obiceiul de a se pune pe jos, de cele mai multe ori pe partea carosabilă și să facă pe mortul, ca să impresioneze trecătorii să sune la 112”, a scris acesta pe pagina de socializare, potrivit Pandurul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

O altă persoană a spus că bărbatul se afla pe trecerea de pietoni, iar un taxi a încetinit pentru a-i acorda prioritate, în timp ce tânărul cu BMW a depășit taxiul pe partea dreaptă și l-a lovit din plin pe bărbat.

Polițiștii au deschis o anchetă, dar și dosar penal pentru ucidere din culpă.

Sursa foto – Pandurul

Politica