Blocul 201 C din Craiovița, abandonat în mijlocul construcţiei de la finele anului 2000 din lipsă de fonduri, ar putea fi finalizat și folosit drept locuințe pentru tinerii care au ieșit din sistemul de protecție socială.
Consilierii județeni au aprobat, în ședința de la sfârșitul săptămânii trecute, un proiect de hotărâre privind trecerea acestui bloc din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului de Interne, respectiv IPJ Dolj, în domeniul public al județului Dolj. În urma adoptării acestei hotărâri, Consiliul Județean va solicita Guvernului transmiterea blocului cu titlu în administrarea Doljului.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj vrea ca aici să funcționeze servicii sociale cu cazare, servicii sociale de zi, „prin intermediul cărora să se asigure sprijin adecvat nevoilor diferitelor categorii vulnerabile de beneficiari de protecție specială (tineri care au dobândit capacitate deplină de exercițiu și au beneficiat de o măsură de protecție specială, dar care nu își continuă studiile și nu au posibilitatea revenirii în propria familie, persoane vârstnice și adulte aflate în situații de dificultate)”, după cum se arată în raportul ce însoțește hotărârea adoptată de consilierii județeni.
La schimb Inspectoratul Județean de Poliție Dolj ar urma să primească un imobil din Segarcea. În acest spațiu, funcționează, din 2003, Postul de Poliție Segarcea.
Prin proiectul de arhitectură, blocul este prevăzut cu 8 etaje cu 29 de apartamente (15 cu trei camere și 14 cu 4 camere). Inițial, construcţia a făcut parte din programul Consiliului Judeţean Dolj pentru construirea de locuinţe, beneficiar fiind Regia Autonomă „Invest” – Craiova (actualmente Direcţia Judeţeană de Pază şi Servicii Dolj).
Cum n-au mai fost bani pentru continuarea lucrării, în anul 1994 a fost decisă transmiterea imobilului către Ministerul de Interne – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, pentru finalizarea construirii.
Când lucrarea a fost preluată de MAI, era realizată doar fundația și structura de rezistență până la etajul 2 inclusiv.
Între 1994 și 2000, Ministerul de Interne, prin IPJ Dolj a executat întreaga structură de rezistență a blocului, închideri exterioare cu zidărie din BCA și hidroizolația terasei. La sfârșitul lui 2000 lucrările au fost sistate, iar de atunci nu s-au mai găsit bani pentru continuarea proiectului. Între timp, imobilul s-a degradat.
„S-a constatat o degradare la închiderile exterioare și pereții despărțitori, ambele fiind executate din BCA. Din cauza supunerii îndelungate, fără protecție sau lucrări de refacere, fenomenelor meteorologice”, se arată în raportul anterior menționat.
Fenomenelor meteorologice li se adaugă și oamenii care au ales să arunce aici gunoaie, ori să folosească blocul drept WC public.
În 2016, Consiliul Judeţean Dolj a primit din partea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj o adresă prin care se solicită analizarea posibilităţii de a prelua imobilul. Conform informaţiilor oferite Jurnalului Olteniei, „Consiliul Judeţean Dolj este interesat de preluarea blocului de locuinţe 201 C, fiind dispus să procedeze la un schimb de imobile (preluarea blocului şi transmiterea definitivă în proprietatea Ministerului Afacerilor Interne a imobilului în care funcţionează în prezent Poliţia Oraşului Segarcea). Trebuie menţionat că, în situaţia în care se ajunge la un acord, transferarea dreptului de proprietate asupra blocului de locuinţe presupune o procedură complexă, care se va finaliza prin emiterea unei hotărâri de Guvern în acest sens”, au transmis reprezentanţii consiliului judeţean.
Tot în acea perioadă, directorul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, Florin Stancu, ne declara că urmărește să asigure cazare pentru încă doi ani tinerilor care părăsesc sistemul, iar Blocul 201 C ar putea fi locația potrivită.
„Acolo, două etaje am vrea să le destinăm acestui tip de centru pe care noi l-am mai avut, chiar îl avem în organigramă, avem şi posturile pentru el, dar nu avem locaţia. În cazul în care vom avea locaţia, vom organiza acest tip de centru în care, la ieşirea din sistem, pentru doi ani le vom asigura cazare, ei fiind obligaţi să îşi asigure hrana şi ce mai au nevoie. De asemenea, noi ar urma să le asigurăm sprijin în găsirea unui loc de muncă şi în adaptarea la locul de muncă”, a declarat, în 2016, Florin Stancu, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj.
La mai bine de doi ani, Consiliul Județean a adoptat o hotărâre în acest sens urmând să se facă demersuri pentru a obține o hotărâre de Guvern pentru preluarea acestui imobil, iar ulterior construcția să fie finalizată.