Antrenorul handbalistelor de la SCM Craiova, Bogdan Burcea, a fost iertat de Comisia de Apel, după ce inițial fusese suspendat timp de cinci etape. În primă fază, după toate incidentele de la Vâlcea, tehnicianul oltencelor a primit o amendă de 2.000 de lei. Acum, după ce i-a fost retrasă suspendarea, acea sumă s-a dublat.
„În fața Comisiei de Apel s-a prezentat profesorul antrenor Bogdan Burcea, care a precizat că își însușește apelul formulat de SCM Craiova împotriva Hotărârii nr. 17 alin. 2 din data de 18.09.2018 pronunțată de CCD, în calitate de antrenor al echipei de handbal feminin SCM Craiova. În susținerea verbală a apelului, acesta a arătat că sancțiunea aplicată este disproporționată față de atitudinea pe care a avut-o la jocul dintre echipele SCM Râmnicu Vâlcea și SCM Craiova și solicită diminuarea sancțiunilor aplicate. Comisia de Apel, după analizarea întregului dosar și față de atitudinea sinceră și de regret, manifestată de antrenorul apelant Bogdan Burcea, hotărăște: Admite apelul, desființează în parte Hotărârea nr. 17 alin. 2 din 18.09.2018, pronunțată de CCD și reduce sancțiunea aplicată, la penalitatea pecuniară în cuantum de 4.000 lei (patru mii lei), potrivit dispozițiilor art. 55.6. lit. a) din Regulamentul Disciplinar al FRH. Înlătură sancțiunea suspendării pentru cinci etape”, se arată în comunicatul FRH.
SCM Craiova ocupă locul 8 în Liga Florilor, cu doar 6 puncte acumulate. Pentru trupa din Bănie urmează partida cu U Cluj. Meciul este programat pe data de 6 octombrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă din Craiova. Fără nici măcar un punct obținut de la startul campionatului, ardelencele sunt un adversar facil pentru formația pregătită de Bogdan Burcea.