Elevii Liceului Special „ Beethoven” din Craiova, practică la o „croitorie de lux” din Italia

Ana-Maria Constantinescu

23 de elevi ai Liceului Tehnologic Special „Beethoven” din Craiova vor face, anul viitor, practică la o „croitorie de lux” din Italia. Este vorba despre elevi cu deficiențe mentale ori auditive.

Proiectul „Accesul elevilor cu dizabilități la croitoria de lux” a fost câștigat de Liceului Tehnologic Special „Beethoven” prin programul Erasmus+ și urmărește creșterea șanselor de integrare pentru 23 de elevi cu dizabilități. Astfel, acești elevi vor merge în practică în perioada 19 mai – 22 iunie 2019.
Cei 23 de participanţi cu dizabilităţi vor fi selectaţi din patru clase ale liceului.
„Acesta este un proiect pe fonduri europene pe care noi l-am câştigat. Această implicare a elevilor noştri va încuraja dezvoltarea personală a lor şi va crea o imagine pozitivă pentru persoanele cu dizabilităţi în raport cu patronatele, cu comunitatea locală şi societatea. De asemenea, un alt obiectiv este de a le dezvolta participanţilor competenţe specifice profesiei, competenţe lingvistice pentru limba italiană şi abilităţi de comunicare în echipa de lucru”, a declarat directoarea Liceului Tehnologic Special „Beethoven” din Craiova, Maria Năstăşel, joi, în cadrul ședinței Consiliului Județean Dolj.
Valoarea proiectului este de 475 mii lei și sunt fonduri nerambursabile.

author avatar
Ana-Maria Constantinescu
Ana-Maria Constantinescu este jurnalist cu 20 de ani de experiență în mass-media din România, activând în radio, televiziune și presa scrisă. De-a lungul carierei, a realizat materiale de actualitate, reportaje și analize, abordând jurnalismul din perspective diverse și complementare. Este redactor-șef al publicației Jurnalul Olteniei, unde coordonează activitatea editorială și stabilește direcția jurnalistică a redacției, promovând un jurnalism responsabil, axat pe interesul public, comunitate și transparență. A fost corespondent Mediafax, una dintre cele mai importante agenții de presă din România, iar în prezent este corespondent Radio Europa FM, contribuind constant la informarea publicului prin materiale realizate la standarde profesionale ridicate. Experiența sa solidă și angajamentul față de valorile jurnalismului o recomandă drept o voce relevantă în presa regională.
Distribuie acest articol