miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Legea adopției, simplificată de Ministerul Muncii și Justiției Sociale și adoptată de Guvern. Adoptatorii, sprijiniți financiar

Guvernul României a adoptat, recent, legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, cu scopul de a soluționa unele probleme apărute în implementare, de a reanaliza unele principii ce stau la baza adopţiei, dar și pentru a adapta legislaţia la realităţile actuale. De proiect s-a ocupat Ministerul Muncii și Justiției Sociale, condus de Lia Olguța Vasilescu.

Actul în cauză introduce prevederi menite să înlesnească, per total, întreg procesul adopției, de la dobândirea și menținerea statutului de copil adoptabil și flexibilizarea procedurii de evaluare a adoptatorilor, la etapa de monitorizare post-adopție și debirocratizarea și simplificarea unor proceduri, după cum a explicat ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu.
Prin noua lege, este eliminată din procedura de adopție identificarea rudelor de până la gradul al IV-lea al copiilor, în cazurile în care planul individualizat de protecție a copilului are ca finalitate adopția, rezultând o simplificare a demersului. Totodată, a mai explicat Lia Olguța Vasilescu, pentru a veni în sprijinul persoanelor sau familiilor care doresc să adopte, documentul majorează durata de valabilitate a atestatului de persoană sau familie aptă să adopte, de la doi ani la cinci ani. Modificările aduse vizează și flexibilizarea derulării procedurii de adopţie internaţională pentru copiii care au împlinit vârsta de 14 ani, fiind urmărită creşterea şanselor acestor copii de a avea o familie, inclusiv în cazul grupurilor de fraţi care nu pot fi separaţi, dacă unul dintre ei a împlinit vârsta de 14 ani.

Stimulente financiare pentru adoptatori
O chestiune deloc de neglijat, după cum a explicat ministrul Muncii, este și introducerea prin lege a noi stimulente financiare, care să susțină decizia unei familii de a adopta: o indemnizație lunară raportată la indicatorul social de referință, în cuantum de 1,2 ISR (Indicatorul Social de Referinţă, în prezent în valoare de 500 lei), respectiv 600 lei, pentru fiecare copil adoptat care are între 3 și 6 ani, ori este încadrat în grad de handicap ușor sau mediu ori face parte dintr-un grup de 2 frați adoptabili împreună și o indemnizație lunară majorată cu 50%, respectiv 900 lei, pentru fiecare copil adoptat care a împlinit 7 ani ori este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav, infectat HIV sau bolnav SIDA ori face parte dintr-un grup de cel puțin 3 frați adoptabili împreună.
Sprijinul financiar, mai spune Lia Olguța Vasilescu, se acordă până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către copilul adoptat, respectiv până la vârsta de 18 ani, iar dacă acesta își continuă studiile într-o formă de învățământ de zi, până la împlinirea vârstei de 26 ani. Concret, adoptatorul sau familia adoptatoare care a adoptat unul sau mai mulți copii beneficiază pentru fiecare copil adoptat de o sumă fixă de 1.500 lei pe an, pentru asigurarea unor servicii de recuperare sau reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură, în urma recomandărilor unui medic, psiholog sau asistent social. Suma se acordă pe durata etapei de monitorizare post-adopție și se actualizează periodic prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflației. Mai mult, pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare ale adoptatorului sau familiei adoptatoare, pe durata participării la procedura de potrivire practică cu un copil din alt județ, se acordă o sumă de 200 de lei pe zi/persoană, pentru o perioadă de maxim 10 zile. Stimulentele financiare amintite se acordă în cazul adopțiilor încuviințate conform procedurii adopției interne și nu se aplică în cazul persoanelor care adoptă copilul soţului.
Actul normativ prevede și completări referitoare la concediul de acomodare, pentru corelarea cu dispozițiile mai flexibile reglementate pentru concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor, prevăzute de OUG nr. 111/2010.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica