vineri, noiembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

CSU răstoarnă buturuga mică și se califică în optimi!

Cu efort minim, pragmatică, gruparea olteană și-a croit drum în primele 16 echipe din competiția knock-out.

Craiovenii nu au lăsat loc de surprize și au trecut peste Sportul Snagov. Nu au mai prestat ca în partida cu Viitorul, ci evoluția a fost mai degrabă modestă. Prima șansă mare de gol au avut-o ilfovenii, însă Bărbulescu, singur cu Popescu, a trimis pe lângă. Ocazia s-a răzbunat, iar Gardoș a deviat cu capul în plasă lovitura liberă bătută de Cicâldău. Partea secundă a început o nuanță mai alert, dar tot cu o ocazie a Snagovului. De această dată Hlistei l-a luat la țintă pe Popescu, din 10 metri. Intrat în repriza a doua, Markovic a risipit emoțiile celor 7.000 de spectatori, finalizând cu gol un contra-atac al Craiovei. Astfel, cu maneta mai degrabă lăsată la punctul mort, oltenii merg mai departe în Cupă.

Mangia: „A fost un meci așa și așa”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nici antrenorul oltenilor, Devis Mangia, nu a fost prea încântat de aspectul echipei sale. Însă l-a umplut de laude pe unul din titulari: „Am schimbat mai mulți jucători, s-au ridicat la nivelul așteptărilor. În prima repriză, atitudinea a fost așa și așa. Felicităm Snagovul, a jucat bine, dar noi am alergat mai puțin. Nu e o problemă de formă, e o problemă de atitudine. Pentru că ne gândim că lucrurile sunt mai ușoare. E bine pentru noi că am dat gol la fază fixă, iar Markovic este un copil care a intrat foarte bine. Pentru mine Cicâldău e un jucător foarte-foarte bun. Echipa de mâine, iar eu din seara asta încep să mă gândesc la CFR Cluj”.

Gardoș: „Jucam la Steaua când am marcat ultima dată”
Golul marcat i-a adus aminte lui Florin Gardoș de vremurile în care îmbrăca tricoul roș-albastru: „Jucam la Steaua când am marcat ultima dată. Am marcat exact cum trebuie să o facă un fundaș central, cu capul la o fază fixă. Am încasat o lovitură în tendonul lui Ahile, mi s-a încărcat acolo zona. Mi-aș fi dorit să joc 90 de minute, dar nu am putut. Nu știu dacă voi fi ok pentru meciul cu CFR. Când lucrurile merg bine oamenii sunt excepționali. Nu știu la ce echipă vine atâta lume, la un meci de marți seara, când e destul de frig. Cu siguranță putem să ne apărăm trofeul. E bine că am trecut de meciul ăsta”. Despre meci, Matteo Fedele a spus: „Știam de la început că va fi o partidă dificilă, felicit și adversarii pentru modul în care au jucat. Foarte bine mă simt aici, e un oraș care trăiește fotbalul. Asta se vede prin spectatorii care vin. În primul rând ne-am gândit la partida aceasta, știam că e foarte dificilă. De acum ne vom gândi și la meciul de la Cluj”.

„Craiova e cea mai în formă echipă din România!”
Antrenorul ilfovenilor, Laszlo Balint, a pus eșecul pe seama ghinionului de a fi picat cu formația olteană, pe care o consideră una dintre cele mai valoroase din Liga 1: „Craiova la această oră e cea mai în formă echipă din România. Diferența de nivel e mare, nu ne făceam iluzii că vom avea un parcurs mare în Cupă, mai ales când ne-a ieșit în cale Universitatea Craiova. Una peste alta e un meci din care avem ce învăța, dar trebuie să rămânem ancorați în realitatea noastră, cea a ligii secunde”.
Ștefan Vlădoiu, împrumutat de CSU la Snagov, a prestat pentru prima oară pe Oblemenco: „Sunt bucuros că am jucat în sfârșit pe Oblemenco, din păcate am debutat cu o înfrângere. Craiova e principala favorită la trofeu”.

Sportul Snagov – CSU Craiova 0-2
Au marcat: Gardoș 36, Markovic 73
Stadion: Ion Oblemenco, spectatori: 7.000
Sportul Snagov: Marinescu – Vlădoiu (80 Șerban), Lică, Ilie, Stanciu – Lucian Ion, Valentin Bărbulescu, Ayoub Tazouti (77 Vlad Bărbulescu), Borțoneanu – Buia, Dănălache (67 Borțoneanu), Hlistei. Antrenor Laszlo Balint
CSU Craiova: Popescu – Donkor, Gardoş (65 Dimitrov), Ferreira – N. Rocha, Cicâldău (75 Mateiu), Fedele, Bancu – Bărbuț, Burlacu (60 Markovic), Mitriţă. Antrenor: Devis Mangia
Arbitri: Horia Gabriel Mladinovici; Asistenţi: Andrei Constantinescu şi Vlad Bârleanu (toţi din Bucureşti).

 

Politica