miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Pandurii, pe val!

Salvată, sezonul trecut, în ultima etapă de la retrogradare, Pandurii Târgu Jiu a ajuns în prezent pe loc de promovare
Echipa antrenată de Adrian Bogoi a dispus, în etapa a 8-a, cu scorul de 5-2 de Ripensia Timișoara și a bifat a treia victorie consecutivă. Dacă runda trecută se impuse cu 4-0 la Brăila, în precedetul joc de acasă Pandurii trecuse cu 5-3 de Farul Constanța. A fost, astfel, al doilea meci la rând când tânăra echipă gorjeană a marcat 5 goluri pe terenul sintetic amenajat lângă Stadionul Municipal din Târgu Jiu.
Chiar dacă echipa sa a ajuns să practice un fotbal frumos, antrenorul Adrian Bogoi evită vorbească de Liga 1.
„Vedem în iarnă dacă avem șanse, în funcție și de locul pe care vom încheia turul. Principalul obiectiv e să construim o echipă. Noi ne vom lupta pentru fiecare punct. Avem un lot tânăr, avem perspective. În ultimele 10 etape din sezonul trecut, am pierdut un singur meci și ne-am salvat pe forțele proprii. Sper să se rezolve o dată și problemele financiare. Nu știu de ce acționarii nu-și achită cotizațiile, mai ales că decizia istanței e una executorie”, a spus Bogoi.
Acesta e mulțumit că echipa sa a ajuns să aibă al doilea atac din Liga 2, însă îl deranjează faptul că s-au încasat 10 goluri în primele 8 etape.
„Știam că Ripensia are o echipă foarte bună. Venea după 2 rezultate pozitive, am văzut și DVD-urile cu jocurile lor din deplasare, dar, astăzi (n.r. – sâmbătă), diferența a făcut-o faptul că echipa noastră a fost mai motivată. După aspectul jocului, rezultatul e concludent. Echipa mai bună am fost noi. Ne dorim să marcăm în continuare goluri, dar aș vrea să nu mai primim. Acum am luat 2 goluri din faze fixe”, a precziat Bogoi.
Elevul său George Tudoran se gândește deja la Liga 1. Dacă nu va promova cu Pandurii, și-ar dori să primească o ofertă bună, așa cum s-a întâmplat în iarnă cu fostul său coleg Gabriel Dodoi, ajuns la CFR Cluj și împrumutat ulterior la Sepsi Sf. Gheorghe.
„Am început bine meciul cu Ripensia, am deschis scorul, apoi ne-au egalat, dar am dovedit încă o dată că suntem puternici mentali și am câștigat. Noi încercăm să marcăm un gol mai mult decât adversarul. Jucăm fiecare meci la victorie. Nu ne temem de nimeni. Privim cu încredere următoarele meciuri. Sper să avem cât mai multe rezultate pozitive și să ne clasăm cât mai sus. Nu am plecat la drum având ca obiectiv promovarea, dar nu excludem nimic. Suntem un grup tânăr, ne dorim să ajungem fotbaliști. Suntem foarte mulți jucători din Târgu Jiu, care provin de la grupele de juniori ale clubului. Iubim această echipă și o vrem iar acolo sus. Sper să marchez în continuare, să dau cât mai multe pase de gol și sunt convins că vor veni și ofertele”, a spus Tudoran, autor a 5 goluri în actuala stagiune.
După primele 8 etape, Pandurii se află pe locul 3, la 3 puncte de noul lider Sportul Snagov și la 1 punct de Academica Clinceni.

Clasament
1. Sportul Snagov 8 6 2 0 14-4 20
2. Academica Clinceni 8 6 0 2 22-4 18
3. Pandurii Târgu Jiu 8 5 2 1 21-10 17
4. Petrolul Ploieşti 8 5 1 2 14-5 16
5. CS Mioveni 8 5 0 3 14-7 15
6. Universitatea Cluj 8 5 0 3 15-9 15
7. FC Argeş 8 4 3 1 11-6 15
8. Chindia Târgovişte 8 4 2 2 13-9 14
9. UTA Arad 8 4 1 3 11-8 13
10. ACS Energeticianul 8 4 1 3 13-13 13
11. ASU Politehnica Timişoara 8 3 1 4 7-9 10
12. Daco-Getica Bucureşti 8 2 3 3 12-17 9
13. Ripensia Timişoara 8 2 2 4 12-18 8
14. Luceafărul Oradea 8 2 2 4 8-14 8
15. Metaloglobus Bucureşti 8 2 2 4 8-16 8
16. Aerostar Bacău 8 2 1 5 11-14 7
17. SSC Farul Constanţa 8 2 0 6 14-22 6
18. CS Baloteşti 8 1 2 5 6-15 5
19. ACS Poli Timişoara 8 1 1 6 9-20 4
20. Dacia Unirea Brăila 8 0 4 4 7-22 4

Politica