joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Ziua Internațională a Vârstnicilor, organizată și în Bănie

Oltenii pensionari vor sărbători pe 28 octombrie, Ziua Internațională a Vârstnicilor. Primăria Craiovei le-a pregătit câteva surprize. Un proiect în acest sens a fost aprobat în cadrul unei ședințe a Consiliului Local.

Cum în proiect nu era trecută nici o sumă pentru organizarea Zilei Vârstinicilor, consilierul local Dumitru Mănescu (ALDE) a cerut lămuriri.

O idee bună a executivului pentru realizarea acestor manifestări cu ocazia zilelor vârstnicilor. Ceea ce ridic eu ca problemă este că în momentul în care eu votez cu această chestie, aș vrea să știu și care sunt cheltuielile și unde sunt prinse în buget. Dumneavoastră o să veniți la rectificarea bugetară cu cheltuielile. Trebuia să le prezentați de acum. Ori dacă acestea nu există, iar această acțiune este sponsorizată, să ne spuneți”, a spus acesta.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La rândul său, edilul-șef al urbei, Mihail Genoiu, a explicat că „bugetul respectiv este din economiile pe care le-a făcut Departamentul Imagine, nu afectează alt departament, alt serviciu, capitol bugetar sau altă direcție, ci efectiv din bugetul Departamentului de Imagine”.

Prezent la ședință, Marian Trifan, de la Asociația Vârstnicilor, a afirmat: „Eu vă mulțumesc pentru acest lucru, pentru că înainte nu se organiza nimic chiar dacă este o sărbătoare internațională. Dorim ca în parcul poporului, aleea care dă în foișorul unde este Filarmonica, să fie denumită Aleea seniorilor din Bănie. Să nu râdeți c-o să ajungeți ca noi. Ce-am făcut noi până acum, o să beneficiați voi cand o să ajungeți ca noi. Indiferent, domnule consilier Mănescu, că v-a spus domnul primar despre buget sau nu, pensionarii pe care îi reprezint, nu sunt milogii nimănui. Clubul pensionarilor să fie preluat de Primăria orașului. Vă mulțumesc și vă aștept pe 28 octombrie, la ora 14.00”.

Conform proiectului pensionarii din Craiova vor fi angrenați într-o serie de concursuri, vor asista la concerte și vor lua parte la o masă festivă.

Politica