vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Vot pentru noi fonduri la Parcul „Nicolae Romanescu”

Primăria Craiova a obținut noi fonduri pentru Parcul „Nicolae Romanescu”, vizând în primul rând reabilitarea Podului Suspendat. Noul proiect a fost supus, joi, votului consilierilor locali, fiind aprobat.

Primăria Craiova a redepus proiectul întregului parc la Ministerul Dezvoltării pentru a obține noi fonduri cu ajutorul cărora să continue lucrările de modernizare, fiind vizat, în principal, Podul Suspendat.

În luna iulie, primarul Craiovei, Mihail Genoiu declara pentru Jurnalul Olteniei, „la podul suspendat din „Parcul Romanescu” proiectarea a fost atribuită, este un contract de proiectare şi execuţie, dar în acelaşi timp pe Axa de proiecte retrospective pe care deschis-o Ministerul Dezvoltării, noi am redepus săptămâna aceasta proiectul întregului parc cu o valoare de 53.816.000 lei. Valoarea iniţială a proiectului european pentru parc a fost de aproximativ 59.400.000 lei, din care rambursabili au fost doar 13.800.000 lei pentru că, aşa cum ştiţi, ne-am apucat de lucrări undeva în toamna lui 2015, iar rambursările s-au făcut până în 31 decembrie 2015, iar suma rămasă a fost susţinută de bugetul local. Acum, la aceste sume am adăugat valoarea podului, pentru că parcul nu poate fi considerat un proiect european închis atât timp cât mai sunt, în continuare, lucrări de executat. Una dintre acestea este podul. L-am adăugat la ceea ce s-a lucrat. Şi am redepus proiectul pe axele noi de monumente istorice la valoarea de 53 milioane, excluzând anumite lucruri care nu mai sunt eligibile pe axa aceasta. Practic am putea recupera 53 milioane lei, urmând ca noi să rambursăm suma pe care am încasat-o, respectiv cele 13,8 milioane lei. Lucrarea la Podul Suspendat este dificil de executat pentru că fiecare detaliu din proiect, inclusiv execuţia, trebuia să fie făcute de constructori autorizaţi, cu certificări de monumente istorice”. În această vară, edilul-șef al urbei spera ca răspunsul Ministerului să fie unul favorabil și să vină curând. Săptămâna trecută, la o conferință de presă, primarul a anunțat aprobarea proiectului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ni s-a aprobat proiectul referitor la Parcul Nicolae Romanescu. A trecut de toate evaluările și așteptăm să semnăm contractul de renunțare la proiectul de fonduri europene de anul trecut și să semnăm proiectul de fonduri europene pe toată valoarea. Am aflat și de o procedură prin care să nu mai rambursăm banii pe care i-am primit și după aceea să ni se plătească întreaga sumă, ci să primim numai diferența. În 2018-2019 în vistieria Primăriei Craiova vor intra în afară de bugetul local, în jur de 7 milioane euro de la Parcul Romanescu”, a mai spus Mihail Genoiu.

Joi, consilierii municipali ai Craiovei au fost convocați în ședință de îndată pentru aprobarea proiectului, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Știți bine că noi am avut o problema cu podul. Acesta nu a putut fi prins pentru că era într-o perioadă de sub 5 ani de la ultima reabilitare. Au trecut cei 5 ani, am făcut proiectul pentru pod. Faptul că n-am avut podul prins ne-a făcut ca pe axa nouă să considerăm acest proiect nefinalizat. Noi nu facem altceva decât să facem și podul pe bani europeni. Ca și tranziție, noi nu încercăm și am reușit la Ministerul Dezvoltarii cam 90% din aprobări să nu trebuiască să rambursăm cei 4 milioane de euro, sa dăm banii și după asta să tragem din nou banii pe axa următoare. Am făcut doar compensare, adică să rămână cei 4 milioane de euro pe care i-am primit și să luam doar diferența, fără să rambursăm nimic. Noi vom lua diferența, banii pe care i-am plătit de la bugetul local pentru reabilitarea parcului, și în plus pentru podul din parcul Romanescu. Asta e procedura”, a explicat primarul Mihail Genoiu, în cadrul ședinței Consiliului Local.

Conform Hotărârii adoptate de Consiliul Local valoarea totală a proiectului este de 54.346.024,96 lei (inclusiv TVA). Contribuția proprie în proiect a Primăriei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 1.606.242,77 lei.

Politica