luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Încă un eșec pentru SCM Craiova

În sezonul precedent, ambele întâlniri dintre SCM Craiova și Măgura Cisnădie s-au încheiat la egalitate. De data aceasta, duelul dintre cele două formații s-a încheiat în defavoarea handbalistelor pregătite de Bogdan Burcea, scor 25 – 22.

Prima repriză a început destul de bine pentru Craiova. Handbalistele din Bănie au înscris rapid două goluri și s-au apărat bine în primele minute. Cu ceva probleme, adversarele au egalat (2-2), apui au preluat conducerea (3-2). Până la pauza partidei, jocul a fost unul echilibrat, iar finalul primei reprize, Craiova avea avantaj minim pe tabelă (12-13).

Repriza secundă nu a început la fel de bine pentru SCM. Formația gazdă le-a surprins pe oltence, care s-au văzut conduse la două goluri diferență, încă din primele patru minute ale reprizei a doua (15-13). Până în minutul 38, handbalistele din Bănie au reușit să restabilească egalitatea (15-15). A fost un meci în care defensivele au dus greul. În minutul 45, Măgura avea avantaj de un gol (18-17), dar până în minutul 49 l-a majorat la (20-17). Până la final, gazdele nu le-au iertat pe handbalistele din Bănie și s-au impus cu scorul de 25 – 22. A fost cel de-al doilea meci pierdut de Craiova în această ediție de campionat, după cel de la Vâlcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În următoarea partidă de Liga Florilor, SCM Craiova va da piept cu U Cluj, chiar în Sala Polivalentă din Bănie.

Foto: SCM CRAIOVA

Politica