luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Transportatorii ameninţă cu mai multe mitinguri 

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat joi, că membrii ei vor întrerupe transportul în ţară, pentru o anumită perioadă, din cauza unui proiect legislativ iniţiat de ministerul de resort.

De asemenea, aceștia cer demisia ministrului Transporturilor, Lucian Şova.

Într-un comunicat de presă al COTAR se anunță că, toate patronatele, federaţiile şi sindicantele din Transporturi vor ieşi în stradă, în semn de protest, în faţa Ministerului Transporturilor, în cazul aprobării cererii de protest, în perioada 25, 26 şi 27 septembrie, între orele 09:00-17:00, întrerupând transportul în toată ţara, ca urmare a cererii depuse pe 19 septembrie 2018 la Primăria Capitalei.
La protest sunt anunțate aproximativ 1.000 de persoane care intenţionează să aducă 1.000 de autobuze şi autocare care aparţin patronatelor din domeniul de activitate, privind transportul de persoane din Bucureşti şi din ţară.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nemulţumirile transportatorilor sunt legate de subpunctul de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social, privind proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor pentru modificarea şi completarea Normelor Metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe ale acestora, stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011, privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului Transporturilor şi intrastructurii nr 980/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Tranportatorii cer să se modifice și Legea taximetriei, respectiv scoaterea sintagmelor în „mod repetat” şi „în mod permanent”, precum şi activitatea de „rent a car” să treacă la Ministerul Transporturilor, conform solicitărilor depuse în repetate rânduri.

Membrii COTAR sunt federaţii şi asociaţii din rândul transportatorilor de persoane, transportatorilor în regim de taxi şi închiriere, şcolilor de conducători auto.

Politica