Ne-am transformat pentru o zi în scouteri pentru clubul craiovean și am descoperit 7 talente crescute de Barcelona care costă zero euro!
Recunoaștem, nu este meritul nostru în totalitate. Ziarul spaniol Marca a întocmit lista cu cei mai talentați 50 de jucători produși în ultimul deceniu de La Masia, academia celor de la FC Barcelona. Între ei se regăsesc Hector Bellerin (Arsenal Londra), Sergi Gomez (Sevilla), Juanma Garcia (Liverpool U23), Sergi Roberto (Barcelona), Thiago Alcantara (Bayern Munchen), Rafinha Alcantara (Barcelona), Sergi Samper (Barcelona), Keita Balde (Inter Milano), dar și jucători care sunt liberi de contract. Cum perioada de transferuri s-a încheiat, cluburile românești nu mai pot achiziționa decât acest tip de jucători, care nu au angajament cu alt club. Așa că din lista cotidianului spaniol am selectat ceea ce e la îndemână, inclusiv pentru CSU Craiova.
În cazul în care mai descoperă ceva posturi deficitare prin echipă, cei care se ocupă cu achizițiile de jucători la gruparea olteană pot consulta lista scurtă de mai jos. Avem și un nume super-sonor: Isaac Cuenca!
Ruben Mino (29 ani, portar)
E fără echipă din iunie, de când a încheiat contractul cu Albacete, formație pentru care a semnat în decembrie, dar nu a jucat nici un meci. După ce a părăsit Barca B, a prestat pentru Mallorca, Oviedo și AEK Larnaca. Pentru prima echipă a Barcelonei a jucat în prima manșă a Supercupei Spaniei în 2010, când gruparea blaugrana a pierdut 3-1 cu Sevilla. A fost, de asemenea, campion european U21 cu Spania în 2011, ca rezervă a lui David de Gea.
Pol Balleste (23 ani, portar)
E fără echipă din mai, după ce s-a despărțit de Badajoz. De la echipa de juniori a Barcei a ajuns la Atletico Malagueno, apoi a prestat pentru El Palo, Cadiz, Granada B și UCAM Murcia, înainte să ajungă la Badajoz.
Pepe Palau (26 ani, mijlocaș)
E fără echipă din decembrie, după ce a părăsit-o pe Eldense. A debutat la Barcelona B sub Luis Enrique, apoi a ajuns la Villarreal unde a evoluat timp de 4 sezoane la echipa a doua a clubului. Apoi a fost achiziționat de Cartagena, Jumila, sfârșind la Endense.
Pol Calvet (24 ani, mijlocaș)
De asemenea, fără echipă după ce a fost scos de Los Angeles din lotul de 24. La Barcelona B a jucat sub Eusebio, dar a avut parte de o serie de accidentări de lungă durată. De la Barca B a ajuns la Deportivo B, apoi la Llagostera.
Lionel Enguene (22 ani, mijlocaș)
Câștigător al Ligii Campionilor la Tineret în 2014, a ajuns de la Barca B la Antalyasport. În vara lui 2016 a semnat cu Lugo, ca jucător liber de contract, de unde a fost împrumutat la Leixoes în Portugalia.
Isaac Cuenca (27 ani, extremă)
După o perioadă de împrumut la Sabadell a avut evoluții bune la Barca B. Drept urmare Guardiola i-a oferit posibilitatea de a juca pentru prima echipă, evoluând în ligă, cupă și în Liga Campionilor. În mai 2012 a suferit o accidentare care a avut repercusiuni asupra dezvoltării ulterioare. A fost împrumutat la Ajax în 2013, apoi a jucat pentru Deportivo, Bursaspor, Granada, Hapoel Beer Sheva. A câștigat cu Barcelona Cupa Regelui, două Supercupe și Campionatul Mondial al Cluburilor. A ridicat și trofeul suprem în Olanda cu Ajax Amsterdam și în Israel cu Hapoel Beer Sheva. Crescut la juniorii Barcelonei, a evoluat la Barcelona, Ajax, Deportivo, Bursaspor, iar ultima oară la H. Beer Sheva. Are 80 de meciuri în La Liga, 8 goluri și 9 pase decisive. Acum e fără echipă.
Maxi Rolon (23 ani, atacant)
Câștigător al Ligii Campionilor de Tineret 2014 și campion al Americii de Sud U20 cu Argentina, a plecat de la Barca la Santos, unde a jucat extrem de rar. S-a întors în Spania pentru a evolua la Lugo. Apoi a mai jucat în Argentina și Chile, din vară nu mai are angajament.