marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Apple, primul pas pe piața din România 

Gigantul american de tehnologie Apple a înfiinţat în august firma Apple Sales România SRL care este controlată direct prin intermediul subsidiarei din Irlanda, centrul afacerilor europene pentru Apple. Astfel, gigantul american se va implica direct în războiul de pe piaţa locală cu rivali precum Samsung, Huawei, Lenovo şi HP.

Apple obţine 25% din cât cheltuie românii într-un an pe telefoane şi 6% din cât alocă achiziţiei de computere, vânzările fiind făcute prin intermediul distribuitorilor autorizaţi. Mai exact, americanii vând într-un an în România peste 300.000 de iPhone-uri.

Cotaţia acţiunilor Apple Inc. a urcat valoarea companiei la peste un trilion de dolari la data de 2 august, pe baza tranzacţionării în New York şi a datelor privind numărul de acţiuni pe care compania le dezvăluise, anterior, într-o declaraţie către autoritatea de reglementare. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

La data de 12 septembrie, Apple a prezentat noi modele de iPhone: iPhone XS, cu două tipuri de ecran, de 5,8, respectiv 6,5 inch (iPhone XS Max). XS Max este cel mai mare model de iPhone de până acum. Ambele smartphone-uri vor avea ecrane OLED de rezoluţie înaltă şi vor fi rezistente la lichide. Un alt model – iPhone Xr – va avea un ecran de 6,1 inch cu tehnologie LCD.

De asemenea, a fost prezentat noul ceas inteligent „Apple Watch Series 4”.

Politica