sâmbătă, decembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Mario Oprea cere lămuriri cu privire la accidentul feroviar de la Cârcea

Senatorul liberal Mario Ovidiu Oprea spune că accidentul feroviar din 12 august, când podul de cale ferată din zona localității Cârcea s-a rupt sub greutatea unui marfar, iar opt vagoane au deraiat, cinci dintre ele căzând, de la circa 20 de metri, într-o râpă, putea fi evitat. Pe 3 septembrie, acesta a adresat o interpelare Ministrului Transporturilor,în care i-a cerut lămuriri cu privire la măsurile de îmbunătățire a circulației pe calea ferată, dar și care sunt vinovații pentru accidentul feroviar de la Cârcea. Deocamdată nu a primit un răspuns.

Au rezultat pagube de milioane de euro, atât pentru infrastructura publică feroviară, dacă mai era cazul, cât și pentru mediul înconjurător din zona afectată prin deversarea acestor vagoane cu combustibil. Alături de cauza umană, din punctul nostru de vedere, mai există și alte cauze. Este evident că reprezentanții administratorilor de infrastructură aveau obligația de a asigura zona viaductului Cârcea, or au făcut-o superficial acolo unde se efectuau reparații capitale, prin nemontarea unui sabot de deraiere care să acopere zona lucrărilor, sau găsirea altor soluții de acoperire a lucrărilor. S-a realizat o supraveghere totalmente superficială a activității de exploatare a traficului feroviar de personalul cu atribuții de verificare, instruire, supraveghere a traficului și au mai fost și alte cazuri similare ale vehiculelor feroviare pe raza sucursalei regionalei Craiova. Acestea nu au fost analizate, nu au fost trase concluziile necesare în vederea prevenirii altor accidente feroviare grave. Prin închiderea circulației pe acest tronson, între stațiile CFR Craiova și Caracal au existat și consecințe multiple. Călătorii navetiști din județele Dolj și Olt au fost afectați , operatorii feroviari de marfă prin prelungirea timpilor de mers”, a afirmat senatorul liberal Mario Ovidiu Oprea, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul partidului din Craiova.

Giugea: Daea – berbecul de la Agricultură care se pierde periodic de turmă

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cadrul aceleiași conferințe de presă, deputatul PNL de Dolj, Nicolae Giugea, l-a criticat, din nou, pe ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Există un minister în România care a lansat niște linii de mare viteză. A reușit o performanță, pentru respectivul ministru, ca România să fie fruntașă în acest domeniu. Dacă la polonezi pesta porcină înaintează cu 50 kilometri pe an, în România înaintează cu 18 kilometri pe zi. Este o performanță. Când a venit la guvernare, Dragnea spunea că programul lor de guvernare este Biblia lor, pentru ei, într-un final, a transformat-o într-o biblie hazlie. Pentru poporul român este apocaliptic în momentul de față. Dacă Caligula și-a pus calul senator, a venit după aceea Petru Groza și și-a pus boul ministru, respectiv pe Zăroni, Dragnea trebuia să aibă și el o chestie aparte și l-a pus pe Petre Daea l-a pus berbecul de la Agricultură – sloganul Alege Oaia. Dar nu e berbecul încercător, cum zic ciobanii, nu e masculul Alpha. E berbecul ăla care se pierde periodic de turmă și trebuie să alerge cineva după el să îl aducă înapoiAltfel nu se explică cum ar fi ajuns la performanța negativă ca 70% din focarele de pestă porcină din Uniunea Europeană să le dețină România. Și vine domnul Daea și spune „domne, ghinion”. Deci dacă România a trecut prin toate tipurile de dictatură, obligatoriu trebuia să treacă și prin aceea a ghinionului. Oare ghinion o fi că la polonezi au apărut 99 de focare de pestă procină în doi ani și la noi au apărut 800 de focare de pestă porcină în 2 luni? Dar ghinionul nu l-a lovit și pe domnul Dragnea la porcii domniei sale”, a declarat Nicolae Giugea.

Politica