De câteva zile am, vorba lui Nichita (poetul Nichita Stănescu), ,,o stare de soflete către starea de moflete”, am adică starea aceea a sufletului întors pe dos, cum zice românul. De ce ni se chirceşte, ni se strânge sufletul câteodată? În niciun caz de bine. Se adună în el, strângător cum e sufletul omului, un rău de ieri, unu de azi, altul de mâine, că şi ziua de mâine tot de rău e, de unde de bine, ne-am învăţat aşa, n-avem noi norocul ăla, că nu se poate.
Ultimele picături care mi-au întors sufletul pe dos, de n-am fost în apele mele toată ziua, au fost, una, o convorbire dintre un tânăr, plecat, ca toată lumea, în lumea largă, şi mama lui, din care am înţeles, trăgând cu urechea, să nu-i deranjez, că sunt slabe speranţe să (mai) vină de acolo, ceea ce înseamnă că e de bine, dar ce te faci cu sufletele lor, şi a doua, făţărnicia publicitară/ duplicitară a mai marilor zilei de pe ecrane, vis-à-vis de certurile lor personale şi, mai ales, cea despre ,,diaspora”, devenită duşmanul de moarte al politicienilor. Voi reveni pe tema asta, că nu văd cum au devenit cei plecaţi (nu de drag şi bine) inamicul public nr.1 al României. Dar, aplicând teoria fatalistă a românilor, adânca şi banala cugetare ,,asta e”, să ne revenim şi să spunem că se face o greşeală elementară, de către principalii actori politici, la vârsta, vechimea, pregătirea şi funcţiile lor, să vrea cu ardoare majoritate absolută, în parlament, şi putere absolută în ţară, pentru că majorităţile sunt toxice, nu te lasă să conduci. Apoi, majorităţile care nu apelează la concubinajul politic, adică la compromisuri cu celelalte forţe politice din opoziţie ori puteri, se apropie de dictatură, Doamne fereşte!, chiar dacă el (concubinajul) nu e văzut bine de oameni, ştiţi cum se zice, ăla/aia trăieşte în concubinaj cu aia/ăla, dar la politicieni, dacă îi interesează ţara, trebuie să negocieze tot timpul interesele ei.
Reinventarea lui Petre Roman, pe care-l văd mereu pe ecrane, (e în PNL, acum?) e o reîntoarcere penibilă la oamenii revoluției, fantasticii apăruţi atunci cu o oportunitate de regie de zile mari, (ceea ce, de fapt a și fost). Dar, acolo unde ar trebui să fie oameni noi, găsim doar foşti şi urmaşi ai urmaşilor lor. Amin!
***
AL LUI IOAN DIMITRIE CONSTANTIN-VOIEVOD DIVANUL LUMII CU ÎNTELEPTUL sau DISPUTA SUFLETULUI CU TRUPUL
41. Lumea :…agonisind, în mare primejdie te afli să-ţi pierzi sufletul.
Înţeleptul: Tocmai de aceea, o, lume înşelătoare, n-ai să-ţi poţi bate joc de mine, fiindcă eu am ştiut că toate averile tale sunt ca norii şi ca umbra norilor. Ba mi-am mai dat seama că chiar de te-aş dobândi pe tine şi întreaga-ţi avuţie, la ce mi-ar folosi dacă pierd şi lucrul cel mai nepreţuit, sufletul? De aceea nu-mi voi pune niciodată nădejdea în averile tale.
45. Lumea: Crescându-ţi averile, să nu ţi se împietrească inima. Înţeleptul: de aceea mă tem că nu voi da banul, ca femeia cea sărmană, ci mă voi întrista ca bogatul atunci cînd mi-l cere cineva. Deci nici cu aceasta nu mă vei amăgi, căci n-am nevoie de bogăţia ta.
