FC Argeş, formaţie cu pretenţii în Liga a II-a, este adversara de miercuri, 12 septembrie, a grupării CSM Slatina, în cadrul unei confruntări ce contează pentru calificarea în şaisprezecimile Cupei României. Pentru echipa pregătită de Emil Săndoi, meciul cu echipa slătineană, singura din ţară de nivelul Ligii a IV-a, în această fază a competiţiei, reprezintă debutul în noua ediţie a Cupei României. Echipa argeşeană va ajunge marţi seara în Slatina şi se va caza la Hotel „Parc”.
FC Argeş nu subestimează CSM Slatina. Gruparea pregătită de Emil Săndoi va face deplasarea, la Slatina, cu o zi înaintea confruntării din Cupa României. Jucătorii formaţiei argeşene vor ajunge marţi seara în oraşul de pe malul Oltului, astfel încât la ora jocului să fie cât mai odihniţi. Gruparea din Liga a II-a vine după victoria cu ASU Politehnica Timişoara, înregistrată în deplasare, scor 3-2, iar obiectivul este un parcurs cât mai lung în Cupa României.
„Vom ajunge marţi seara la Slatina şi ne vom caza la Hotel Parc. Galeria nu cred că va face deplasarea, pentru că suporterii care ne-au însoţit la Timişoara au plecat la Belgrad, pentru meciul echipei naţionale. Pentru orice echipă, Cupa României reprezintă un obiectiv, bienînţeles că ne dorim să avem un parcurs cât mai bun”, a precizat Gabriel Alexe, reprezentant al echipei FC Argeş.
Jucător ce a contribuit din plin la calificarea în turul IV al Cupei României, prin două penalty-uri apărate cu CSO Filiaşi, portarul grupării CSM Slatina, Sorin Gavriş, este convins că meciul cu FC Argeş va fi extrem de dificil. Cu toate astea, goalkeeper-ul grupării slătinene este încrezător că echipa sa va da totul pe teren, însă admite că porneşte din postura de outsider.
„Întâlnim o echipă de tradiţie în fotbalul românesc, FC Argeş are mulţi jucători care au evoluat în Liga I, va fi un meci foarte greu, însă ne vom juca şansa. Vom da totul pentru a face un joc bun, este clar că avem şansa a doua, dar vom lupta până în ultimul minut. Şi noi avem echipă bună, chiar dacă suntem la început de drum, principalul nostru obiectiv este promovarea în Liga a III-a, dar ar fi un lucru extraordinar să ne calificăm în şaisprezecimi. Va fi foarte greu, până la urmă să nu uităm că suntem singura echipă din ţară de acest nivel care a ajuns până aici”, a precizat portarul echipei CSM Slatina, Sorin Gavriş.
Jucătorii grupării slătinene speră ca publicul prezent pe Stadionul „1 Mai” la duelul cu FC Argeş să le fie aproape, aşa cum s-a întâmplat cu CSO Filiaşi, când CSM Slatina a câştigat la penalty-uri, scor 12-11.
„M-aş bucura ca slătinenii să vină în număr mare la stadion. Să aduci o echipă de Liga a II-a, totuşi, este ceva. Cu puţin noroc, dar şi cu susţinerea lor poate aducem o echipă din Liga I”, a mai spus Gavriş, optimist, dar totodată convins că va fi foarte greu să se obţină victoria cu FC Argeş.
Dacă după 90 de minute va exista egalitate, se vor disputa două reprize de prelungiri a câte 15 minute. În cazul în care egalitatea se va menţine, echipa ce se va califica în şaisprezecimile de finală se va decide la lovituri de departajare.
CSM Slatina – FC Argeş se va disputa miercuri, 12 septembrie, cu începere de la ora 16.30, pe Stadionul „1 Mai”. Intrarea va fi liberă.