Fosta înotătoare olimpică Roxana Mărăcineanu, născută la București, a fost numită ministru al Sporturilor în guvernul francez.
În vârstă de 43 de ani, fosta sportivă o înlocuiește pe Laura Flessel, care s-a retras din motive personale.
Mărăcineanu a fost prima reprezentantă a Franței care a devenit campioană mondială la natație, în 1998. A câștigat și argintul la Olimpiada de la Sydney, înainte să-și încheie cariera sportivă în 2004.
Ulterior, a devenit consultant pentru mai multe televiziuni, s-a implicat în mediul neguvernamental și a făcut primii pași în politică, ocupând inclusiv un post de consilier regional în Ile-de-France.
Sursa foto: Sport.ro