luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

„Învățăm la bibliotecă”, la cea de-a doua ediție

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” dă startul înscrierilor în cadrul proiectului „Învățăm la bibliotecă”. Aflat la cea de-a doua ediție, proiectul reunește cursuri și activități educative dedicate elevilor din ciclurile primar și gimnazial. Astfel, bibliotecarii vor desfășura cursuri și ateliere de limba engleză și limba spaniolă, activități care vor reuni noțiuni de limbă și civilizație. Lista activităților și serviciilor viitoare rămâne deschisă, motiv pentru care toți cei interesați de implementarea unui atelier educativ în cadrul proiectului sunt invitați la bibliotecă, la serviciul Depozit General și Săli de lectură, în vederea realizării unui acord-parteneriat de voluntariat.

Cursurile se adresează elevilor din ciclurilor primar și gimnazial, iar în funcție de pregătirea celor înscriși, se va lucra la un nivel mediu sau pentru începători. În mod tradițional, întâlnirile se vor desfășura în fiecare zi de vineri, primele cursuri fiind programate începând cu data de 21 septembrie. Până la această dată, lista înscrierilor este deschisă. La sfârșitul perioadei de instruire, copiii vor primi certificate de participare.

Prima ediție a proiectului „Învățăm la bibliotecă” a fost una de succes, părinții declarându-se mulțumiți de rezultatele celor mici, iar copiii demonstrând entuziasmul prin prezența numeroasă de-a lungul întâlnirilor care s-au desfășurat pe întregul semestru școlar. Venim cu aceeași propunere de învățare prin joacă și interactivitate, participanții fiind încurajați să se exprime și să participe activ la ateliere pentru a dezvolta creativitatea și capacitatea de învățare. Ca toate activitățile  desfășurate de bibliotecă, înscrierea și participarea se fac în mod gratuit”, a declarat Sofia Cercel, bibliotecarul responsabil de proiect.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Atelierele și cursurile proiectului se vor desfășura în cadrul Serviciului Depozit General și Săli de lectură, locul în care cei interesați se pot înscrie zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 8.30 – 19.00.

Politica