669 de concurenți, suporterii acestora, peste 120 de voluntari, organizatorii și vizitatorii parcului Zăvoi au format pe 25 și 26 august comunitatea ediției VI a Maratonului Olteniei și au demonstrat că au bunătatea în gene. Aceștia și-au adunat energia în beneficiul a trei cauze sociale: programul “Pâine și Mâine” derulat de Fundația World Vision România, programul de sprijin psiho-social susținut de Asociația Little People România și dotarea cu echipamente medicale Accu Vein a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
Maratonul Olteniei a îmbinat încă de la prima ediție promovarea unui stil de viață sănătos cu o componentă socială puternică, izvorâtă din nevoile comunității locale în care Grupul CEZ în România își desfășoară activitatea operațională.
Spre deosebire de edițiile anterioare, când au fost susținute câte o cauză socială, în 2018, organizatorii și-au propus să răspundă nevoilor a trei cauze sociale.
Cei aproximativ 670 de concurenți au avut în premieră, oportunitatea de a alege programul social pe care doresc să îl susțină, în momentul ridicării kitului de concurs. Suma colectată din înscrieri și dublată de CEZ România va fi împărțită direct proporțional cu numărul opțiunilor exprimate. Astfel, 6 650 euro vor fi direcționați către programul “Pâine și Mâine” – Fundația World Vision România, 5 510 euro către programul de sprijin psiho-social pentru copiii bolnavi de cancer, implementat de Asociația Little People România și 6 840 euro pentru dotarea cu echipamente medicale Accu Vein a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
Maratonul Olteniei 2018: eveniment sportiv de tradiție pentru iubitorii de MTB și Trail Run
Evenimentul le dă întâlnire în fiecare an iubitorilor de MTB și Trail Run la Râmnicu Vâlcea, unde își pot testa limitele pe traseele offroad din vecinătatea orașului. Fie că participă la cursele de MTB, de 33 sau 51 km, fie că aleargă la crosul de 10,5 km, sau semi-maratonul de 21,5 km, toți mai mulți iubitori de sport se adună, an de an, la Maratonul Olteniei. În 2018, comunitatea de sportivi, formată în jurul evenimentului a avut chiar un motiv în plus pentru a se înscrie în concurs, proba de maraton de 42 km.
Prima zi de concurs (25 august) a fost dedicată iubitorilor de MTB Cross-country, reunind la start peste 260 de sportivi.
Duminică, 26 august, a venit rândul amatorilor de alergare montană (peste 400) să-și testeze limitele și să pornească în probele de cros – 10.5 km, semi-maraton – 21,5 km și maraton – 42 km. Efortul concurenților a fost răsplătit de organizatori cu un fond de premiere record, de aproximativ 50 000 lei.
Probele de alergare le-au trezit interesul și celor mici care s-au înscris în număr mare la cursele organizate special pentru ei în parcul Zăvoi. Peste 160 de copii, cu vârste cuprinse între 4 – 13 ani s-au întrecut pe traseele de 200, respectiv 400 m. La final au fost răsplătiți cu medalii, diplome și premii, în compania mascotelor CEZ Vânzare, Energix și Calorix, cu care au făcut poze și care le-au dăruit baloane.
Familia și prietenii, la loc de cinste, la Maratonul Olteniei 2018
Maratonul Olteniei este mai mult decât un eveniment sportiv, este un motiv de relaxare și distracție în familie sau alături de prieteni. Parcul Zăvoi a găzduit pe parcursul evenimentului zone tematice: de relaxare, cu activități sportive pentru toate vârstele, experiențe VR, o cabină de photo booth și nu numai.