duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

CJ Olt continuă dotarea ISU

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat, joi, că forul judeţean va continua proiectele de dotare a ISU Olt, viitoarele investiţii concentrându-se pe sediile secundare ale Inspectoratului.

Oprescu a afirmat că există mai multe proiecte pregătite de Consiliul Judeţean Olt pentru acest scop.

O să încercăm să mai accesăm fonduri astfel încât ISU Olt să poată să-şi doteze şi sediile secundare. Aşa cum ştiţi, în exerciţiul bugetar trecut, Consiliul Judeţean a accesat pentru ISU Olt o serie de proiecte prin care a dotat baza de la Slatina şi foarte puţin din bazele secundare. Încercăm, acum, prin diverse proiecte, să ajutăm ISU să-şi doteze şi bazele secundare la un nivel la care să poată să intervină foarte rapid şi în condiţii de siguranţă. Avem gândite o serie de proiecte în acest sens”, a declarat Marius Oprescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Recent, Consiliul Judeţean Olt a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Investiții comune în domeniul situațiilor de urgență în cadrul Consiliului Județean Olt și Municipalității Dolna Mitropolia, Bulgaria”, derulat cu fonduri europene. În cadrul proiectului, două autoutilitare pentru stingerea incediilor, mai multe autovehicule de intervenţie şi o barcă vor fi achiziţionate pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt şi pentru Jandarmeria Olt.

Politica