luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

O echipă întreagă a plecat din Bănie în această vară! Mercato nu s-a încheiat!

Am creionat „unsprezecele” care a părăsit CSU Craiova în perioada de transferuri din această vară.

Omogenitatea era cuvântul de ordine la formația olteană din primă ligă. Susținută prin comunicate pe site-ul oficial în care laitmotivul era același: nu ne vom despărți decât de un jucător important în fiecare stagiune. Promisiune făcută fanilor și respectată timp de două sezoane, când au părăsit echipa mai întâi Bogdan Vătăjelu, apoi Andrei Ivan.

În vara aceasta a urmat exodul! 7 jucători au plecat de la echipă, între care și ultimii doi căpitani, trei au fost exilați la echipa a doua, doi împrumutați, iar alți doi au o situație incertă, ce se poate definitiva până la finalul perioadei de transferări, ce se încheie în primele zile ale lui septembrie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Au fost vânduți în vară Alexandru Băluță, fiindcă i s-a promis, Vladimir Screciu, fiindcă era oferta prea bună, Gustavo Vagenin, pentru că diriguitorii și-au dat seama că era în ultimul an de contract și putea pleca gratis. Au plecat gratis Hristo Zlatinski, care schimba banderola de căpitan cu Băluță, Apostol Popov – ajuns la finalul înțelegerii, Andre Santos, că nu a convins, și Simon Măzărache. Au fost împrumutați în Liga 1 Mihai Roman și Stephan Drăghici. Au fost trimiși la echipa a doua: Nicolai Calancea, Miodrag Mitrovic și Fausto Rossi. Planează incertitudinea asupra situației lui Răzvan Popa, potrivit presei centrale exilat și el la satelit. În plus se zvonește un schimb Golofca – Bărbuț.

În locul lor au fost aduși 6 jucători: Mirko Pigliacelli, Eduard Stăncioiu, de au ajuns oltenii să plătească patru portari, Isaac Donkor, Alexandru Cicâldău, Matteo Fedele, Cesar Meza Colli, ultimul nefiind încă valid de joc.

Unde s-au transferat oltenii!

Alexandru Băluță – Slavia Praga

Gustavo Vagenin – Liaoning FC

Vladimir Screciu – Genk

Apostol Popov – ȚSKA 1948 Sofia

Andre Santos – Belenenses

Simon Măzărache – Concordia Chiajna

Hristo Zlatinski – FCSB

Miodrag Mitrovic – fără club

Fausto Rossi – CSU Craiova II

Nicolai Calancea – CSU Craiova II

Mihai Roman – FC Botoșani

Stephan Drăghici – Sepsi Sf. Gheorghe

Politica