miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

125 de persoane, cercetate de poliţişti de la economic pentru evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală

În perioada 2008-2014, prin activităţi ilicite, persoanele în cauză au creat un prejudiciu bugetului de stat de peste 17.100.000 lei. Poliţiştii de la economic au reuşit să recupereze peste 90% din acesta, prin achitarea directă şi instituirea de măsuri asigurătorii.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au definitivat cercetările şi au propus trimiterea în judecată a 6 persoane cu vârste cuprinse între 33 şi 63 ani, din judeţele Mehedinţi, Timiş, Cluj, Vâlcea şi Arad, iar faţă de alte 119 persoane s-a propus clasarea, întrucât 50 dintre acestea au achitat prejudiciul stabilit în sarcina lor (peste 1.884.000 lei), toate cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală şi evaziune fiscală, fapte prev. şi ped. de Legea 241/2005.

Poliţiştii au stabilit că doi bărbaţi de 33 respectiv 40 ani, în calitate de administratori sau reprezentanţi ai mai multor societăţi comerciale din Mehedinţi şi Dolj, în perioada 2008 – 2014 au înregistrat în contabilitatea acestora facturi fictive, reprezentând aprovizionări mărfuri (materiale de construcţii, utilaje, piese de schimb, subansamble, etc), de la alte societăţi din ţară, iar în schimbul unui comision procentual din valoarea facturilor, au efectuat acte materiale de emitere a unor documente fictive, ajutând celelalte persoane cercetate în cauză, să înregistreze cheltulieli nereale în evidenţa contabilă şi fiscală, în baza cărora au dedus ilegal TVA-ul şi au diminuat profitul impozabil, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 17.108.546 lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe timpul cercetărilor poliţiştii au reuşit recuperarea sumei de peste 15.840.000 lei, prin achitare şi prin instituirea măsurilor asigurătorii, 5 din cele 6 persoane fiind reţinute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, în cursul anului 2015.

IPJ Mehedinţi

Politica