luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

La judecată pentru o evaziune de aproape un milion de euro

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât, luni, că poate începe judecarea unui doljean, de 39 de ani, din Coșoveni, acuzat că a păgubit bugetul de stat cu aproape un milion de euro prin achiziții fictive de fier vechi. Bărbatul a fost arestat preventiv la sfârșitul lunii mai, iar alături de el va fi judecată și fosta sa soție. În luna iunie, bărbatul a fost plasat sun control judiciar.

Dănuț Constantin, de 39 de ani, administratorul unei societăți comerciale din Coșoveni, specializate în colectare de materiale feroase, a fost reținut pentru 24 de ore, pe 29 mai a.c., de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Anchetatorii au reținut că, pe parcursul a trei ani, bărbatul a achiziționat fier vechi fără documente legale de la persoane fizice, însă a declarat achizițiile de la o serie de societăți comerciale. Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Dolj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, în urma activităţilor complexe desfăşurate, a dispus reţinerea, pe o perioadă de 24 de ore, a inculpatului Dănuț Constantin, de 39 de ani, administrator al unei societăți comerciale din comuna doljeană Coșoveni specializată în colectare de materiale feroase, cercetat pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată. „Din probele administrate până în acest moment rezultă că inculpatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, cu suma de 4.323.778 lei (aproximativ 1 milion euro), prin evidenţierea de operaţiuni comerciale fictive, în perioada 2010-2012”, după cum au comunicat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. 

În sarcina bărbatului s-a reținut faptul că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada decembrie 2009 – martie 2012, a desfășurat activități comerciale cu deșeuri metalice achiziționate de la persoane fizice, fără a întocmi documente legale. Deşeurile metalice au fost livrate către diferite societăți comerciale colectoare din județele Dolj, Olt, Brașov, Prahova și municipiul București, înregistrând în evidența contabilă a societății și declarând organelor fiscale achiziții fictive în baza unui număr de 3.902 facturi, emise în numele a 69 de societăți comerciale, cu care în realitate nu au avut niciodată relații comerciale“, au mai precizat oamenii legii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aceste achiziții fictive au fost făcute în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale și diminuării acestora, prejudiciul total adus bugetului de stat fiind calculat la suma de 4.323.778 de lei.

După audieri, bărbatul a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, iar instanța a admis solicitarea procurorilor doljeni. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Constantin Dănuț pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 29.05.2018 şi până la data de 27.06.2018, inclusiv“.

Procurorii au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a doljeanului, pentru evaziune fiscală, alături de el fiind deferită justiției și fosta soție. Dosarul s-a înregistrat la Tribunalul Dolj, a fost analizat în camera preliminară, iar luni, 27 august a.c., instanța a decis că poate începe judecarea celor doi inculpați: „constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 531/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, privind pe inculpata Rădulescu Gabi (fostă Constantin), pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev de art.9 alin.1 lit.c rap la alin.3 din legea nr.241/2005 cu aplic art.35 alin.1 Cp şi inculpatul Constantin Dănuţ pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev de art.9 alin.1 lit.c rap la alin.3 din legea nr.241/2005 cu aplic art.35 alin.1 Cp, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata Rădulescu Gabi (fostă Constantin), pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev de art. 9 alin.1 lit.c rap la alin. 3 din legea nr. 241/2005 cu aplic art.35 alin.1 Cp şi inculpatul Constantin Dănuţ pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev de art.9 alin.1 lit.c rap la alin.3 din legea nr.241/2005 cu aplic art.35 alin.1 Cp. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27 august 2018”, se arată în încheierea de ședință a instanței. În prezent bărbatul se află sub control judiciar.

Politica