Contractul de execuție pentru modernizarea unui tronson din drumul 606C Sârsca – Sopot – Gogoșu – Secu – Argetoaia – limita județului Mehedinți, lucrările, cu o valoare de peste 10 milioane de lei, inclusiv TVA, fiind finanțate cu fonduri obținute în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, a fost semnat. Anunțul a fost făcut, marți, de Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, care a precizat că demersul se înscrie în strategia investițională a instituției pentru perioada 2018 – 2020, care are ca obiectiv prioritar îmbunătățirea rețelei rutiere a județului.
„Așa cum am menționat, pe măsură ce intervențiile noastre majore în sfera sănătății se apropie de finalizare, ne-am propus să mutăm centrul de greutate al investițiilor Consiliului Județean pentru a doua parte a acestui mandat către domeniul infrastructurii de transport.
Clinica de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară a fost finalizată și a devenit funcțională în acest an, iar investițiile în modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe și în reabilitarea interioară a spațiilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova se află și ele în stadii avansate, astfel încât putem începe să ne concentrăm eforturile și resursele către rețeaua de drumuri.
Avem de partea noastră avantajul finanțărilor consistente din surse nerambursabile pentru infrastructura rutieră, care se traduc în contracte deja semnate cu o valoare totală de peste 85 de milioane de euro, cărora li se adaugă alte proiecte, selectate sau aflate în etapa de precontractare, care cumulează alte peste 55 de milioane de euro.
Din aceste fonduri, o parte semnificativă, de aproape 30 de milioane de euro, a fost obținută de la Guvern, prin patru proiecte depuse în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală. Între acestea se înscrie și modernizarea unui segment din drumul județean 606C, pentru care licitația a fost recent finalizată, astfel încât am putut semna contractul de execuție cu firma care va realiza lucrarea.
Vorbim despre un tronson important, întrucât el intră în componența traseului gândit pentru a asigura accesul către culele din localitățile Cernătești și Brabova, două monumente istorice de interes național, pentru care avem aprobate, prin Programul Operațional Regional, două proiecte care vizează restaurarea acestor clădiri și transformarea lor în puncte muzeale.
O altă porțiune din acest itinerar cultural-turistic este reprezentată de drumul DC 120, care asigură legătura între comunele Cernătești și Gogoșu și pe care Consiliul Județean l-a preluat în administrare, de la cele două primării, în vederea modernizării cu fonduri proprii. În acest caz, procedura pentru atribuirea contractului de lucrări, cu o valoare estimată de aproape 4 milioane de lei, este în plină desfășurare.
Și tot în derulare se mai află o serie întreagă de licitații care vizează drumuri județene, precum modernizarea DJ 652A, între comuna Cârcea și zona Aeroportului Internațional Craiova, reabilitarea celui de-al doilea tronson al DJ 643D, care pornește din Bulzești și ajunge la granița cu județul Vâlcea, sau modernizarea DJ 542, între Dăbuleni și limita județului Olt – aspect care ne îndreptățește să credem că perioada următoare va fi una intensă în ceea ce privește îmbunătățirea infrastructurii rutiere“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Contractul Modernizare DJ 606C Sârsca – Sopot – Gogoșu – Secu – Argetoaia – limita județului Mehedinți, tronsonul km 14+320 – 19+100, care asigură accesul la punctele de interes cultural și natural incluse în circuitul transfrontalier Dolj – Vratsa, cu o valoare inițial estimată la 14.117.170 lei, cu TVA, a fost atribuit, în urma licitației, societății ERPIA S.A., la prețul de 10.705.700 lei, cu TVA, având prevăzută o durată de execuție de 18 luni.