O (,) ţară tristă, plină de humor…, e bacoviana caracterizare, valabilă şi azi, pentru ţara numită România. E tristă (ţara) pentru că, din/în ea se pleacă (pleacă românii), nu se vine (nu vin investitorii), pentru că, munţii noştri aur poartă/noi cerşim din poartă-n poartă (ca persoane fizice ori ca guverne), şi e plină de humor pentru că ţara ,,banilor” (Oltenia) e cea mai săracă şi, tot pe aici, puşcăria e pe strada libertăţii, cimitirul e pe strada învierii, iar carul cu proşti s-a răsturnat pe una din ele, pe cealaltă ciocnindu-se singurele două taxiuri din oraş la miezul nopţii. Unii zic că ni s-ar trage de la Constituţia lui A. Iorgovan (nu cel din basme) care a stâns toate constituţiile lumii într-una singură, fiind nevoiţi, urmaşii viteazului (nu cel din basme), să aibă nevoie de CCR (Curtea Constituţională a României) s-o descâlcească (după cum o/îi duce capul) şi s-o aplice după interesele celor din curte. Ce-mi place mie cel mai mult este că, (scuze) conform Constituției, ne-am pomenit că toată lumea conduce pe toată lumea, ca-ntr-un adevărat regal de democraţie. Ca atare, avem Împăraţi, ai diverselor grupări de rromi, Regi, ai diverşilor moştenitori şi nostalgici, Preşedinţi, de ţară, de camere şi comisii parlamentare, de partide, sindicate şi asociaţii (inclusiv de blocuri şi de cluburi sportive-au dispărut, totuşi, preşedinţii de C.A.P.-uri, fiindcă au dispărut C.A.P.-urile) care, tot timpul, vorbesc. De ce vorbesc într-una preşedinţii? Pentru că asta li s-a scris în fişa postului de către Doamna Constituţie care, a uitat că vorbele nu ţin de foame şi-a durut-o în articole că mai trebuie şi oarece ,,chestii economice”, adică (iarăși scuze) cum stăm cu munca, pe care am urcat-o pe cele mai înalte trepte, să nu mai ajungem la ea.
Temele fierbinţi, şi sunt destule în România, sunt cele economice şi sociale, dependente de cele politice care sunt însă în alt ton, aşa că nu sunt surprins şi, ca atare, întreb a cui o fi treaba cu câte se-ntâmplă în ţara asta proast şi nesigură. Părerea mea e că, tot timpul, Preşedinţii (al ţării, ai camerelor, ai partidelor şi ai altor structuri, comitete şi comiţii, devenite politice, neconstituţional, se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi de celelalte alegeri, că avem,mai mereu, alegeri. Ca atare, după ce şi-au făcut încălzirea (rebranduirea), şarjând, în stilul lor caracteristic, ca-ntr-un război clasic, la baionetă, punând la punct/pământ, cu ajutorul presei noastre de toate zilele şi nopţile, comandanţii inamici, pe diverse teme, acum, cu arme moderne (echilibru, dezechilibru, informaţie, asumare, minciună) atacă, fiecare, grosul oştirii adverse, uriaşe (câtă frunză şi iarbă), electoratul, dependent politic sută la sută, vai lui!, căci ar trebui să fie invers. Nu ne mirăm nici de căutarea „războaielor”, nu ne mirăm nici de clara schimbare a stilului de luptă, fiindcă, fiind aceiaşi competitori, hârşiti în ale politichiei, corupţii ei, tămâindu-şi o/ştirile şi învrăjbindu-i pe comandanţi, intrând, sinucigaş, în adâncile buncăre ale Societăţii Civile, spre a o face aliat de nădejde, ori spre a o distruge, nu înseamnă doar curaj fără limite, de care ştim că nu duce lipsă niciunul, ci şi un mare, uriaş interes al fiecăruia din competitor/luptători. Dar interesul ăsta mare nu e şi al nostru, vorba tanti Ionicăi, vecina mea ,,de la ţară”: „fiecare e pentru ei, maică”!. Noi. Nici cei din ţară, nici cei de pe lângă graniţe (suntem singura Țară care ne învecinăm numai cu români-N. Iorga), nici cei din străinătăţuri (diaspora), nu încăpem în realitatea politică românească, Bâlbe pe linie încât, imoral, tac până şi foştii preşedinţi. De ce? Fiindcă foştii preşedinţi ai unei ţări rămân cetăţeni „de rang înalt” al acesteia, cu anumite foloase şi fără obligaţii. Dar, nu e moral să tacă, măcar acum, când poporul, care încă îi plăteşte, e în cumpănă, şi-n ţară, toate au luat-o razna, căci n-au a pierde, poate, decât teama de trecut. Doamne, ce interesantă ar fi intervenţia lor, în numele poporului care i-a ales, nemaifiind obligaţi nici partidelor, nici guvernelor, nici străinilor, nici… Poate aşa se va produce acel „declic” care ar trezi în români (alegători şi aleşi) ideea că politica şi puterea nu sunt date nici măcar pentru popor, ci pentru Țară. Dar cine-o să-nţeleagă!?
***
Octav Bibere: Există popoare care îşi trăiesc ţara în mod măreţ, şi popoare care îşi trăiesc ţara când de azi pe mâine, când de azi pe… ieri!
Petre Ţuţea: Dacă eşti mediocru, nu trebuie să te instalezi în vârf… acolo trebuie să stea cei dotați, care sunt valoroşi pentru ei şi pentru alţii. Voltaire: În general, arta de a guverna constă în capacitatea de a lua cât mai mulţi bani de la o parte de cetăţeni, pentru a o da altora.
