Copiii din centrele de plasament din județul Dolj îi aşteaptă cu brațele deschise şi cu multă dragoste pe noii voluntari din cadrul programului „Ajungem Mari”. În două ore pe săptămână, poți primi prietenie şi iubire, satisfacția că eşti important pentru cineva care are nevoie de tine, spun cei deja implicați în program.
Raluca Mihai, coordonatorul pe județul Dolj al programului „Ajungem Mari” din cadrul asociației Lindenfield România, a vorbit despre această asociație şi despre cum îi ajută pe copii. „Asociația s-a înființat acum trei ani, iar de doi ani „Ajungem Mari” este şi în Craiova. Este primul program care se ocupă de educație continuă a copiilor din centrele de plasament şi se desfăşoară în 24 de județe ale țării. În acest moment în județul Dolj sunt foarte multe centre însă noi lucrăm cu 30 de voluntari în 5 apartamente de tip familial şi acoperim nevoile a aproximativ 50-60 de copii”, a precizat Raluca Mihai.
Ea mai spune că din punct de vedere material, copiii au cam „tot ce le trebuie”, le lipsește însă apropierea umană. Aici intervin voluntarii.
„Voluntarii au program saptamanal de 2-3 ore în care, în funcție de nevoile copiilor, lucrează la matematică şi română, fac ateliere de creație şi îi pregătesc pe copii pentru examenul de capacitate şi de bacalaureat. Partea frumoasă este că ei se împrietenesc cu voluntarii. Lipsa persoanelor cu care să comunice fiind principala problemă. În sistem ei nu au cu cine să vorbească şi cui să se destăinuie. Putem spune că din punct de vedere material au tot ce le trebuie. Le este asigurată cazare, mâncare, haine şi rechizite, însă nu au pe cineva aproape de sufletul lor şi cu care să fie deschişi”, a afirmat coordonatorul Raluca Mihai.
„Prima lor reacție a fost să ne îmbrățişeze”
Raluca ne-a povestit și cum a ajuns voluntar al acestei asociații, amintindu-și și acum prima experiență.
„De când am devenit mamă, m-am simțit foarte norocoasă şi mi-am dorit să fac ceva pentru comunitate, ajutându-i pe copii. Am vazut un anunț în care scria că proiectul „Ajungem Mari” caută voluntari şi m-am înscris. Întâmplarea face că tot atunci am rămas fără coordonator, iar eu împreună cu o colegă am decis că putem să ne ocupăm noi de organizare. Sunt coordonator din octombrie, anul trecut, de când am devenit şi voluntar şi mă ocup atât de organizarea programului voluntarilor cât şi de activitățile din afara centrelor. Prima zi ca voluntar a fost plină de sentimente. Nu cunoscusem până atunci copiii din centrele de plasament, la training ni se explicase că s-ar putea să nu fie foarte deschişi şi cooperanți, că vor fi reticienți şi că nu ne vor băga în seamă. Aveam emoții. Copiii erau mari, eu nu aveam experiență. Ne-am dus acasă la ei, iar prima lor reacție a fost să ne îmbrățişeze. Au fost foarte fericiți când ne-au văzut. Am povestit timp de două ore pierzând noțiunea timpului. Ne-am plimbat prin Grădina Botanică şi mi-am dat seama că sunt nişte copii normali, care se bucură ca orice alt copil, pentru un balon, pentru o minge, doar că ei au situație mai tristă. Toată lumea are impresia că ei sunt diferiți şi că ne este greu să lucrăm cu ei, dar sunt copiii. Câteodată sunt veseli, câteodată sunt trişti. Ei suferă, dar sunt fericiți să cunoască oameni noi şi sunt deschişi la tot ce le propui”, a spus Raluca Mihai.
Câinele din spatele blocului, cel mai bun prieten
Poveștile copiilor sunt emoționante, iar printre cele care au marcat-o cel mai mult se află cea a unui băiețel care își dorește să devină hingher pentru a elibera toți câinii din adăposturi.
„Cel mai emoționat moment pe care l-am trăit ca voluntar a fost atunci când i-am întrebat pe băieți ce vor să se facă atunci când vor fi mari. Mi-au spus meserii ca gunoier şi hingher. Am întrebat un băiat de ce vrea să fie hingher. Mi-a spus că ei creşteau un câine în spatele blocului. Împărțeau cu el mânacarea şi era cel mai bun prieten al lor. A spus că vrea să se facă hingher ca să elibereze toți câinii din adăposturi, iar eu l-am întrevat ce vor face toți acei câini prin oraş, fără un adăpost? Şi a dat seamă că n-ar fi tocmai o idee bună şi i-am explicat că dacă ar ocupa o funcție în primărie ar putea aloca fonduri pentru adăposturi. Problema lui cea mai mare era că trăiau în condiții proaste. A avut atunci o privire care m-a marcat. De parcă nimeni nu-i mai spusese vreodată că el ar putea să facă ceva pentru a-şi depăşi condiția. Ei nu au suficientă încredere, nu au sprijinul părinților care să le spună „Hai, că se poate!” Asta este diferența dintre ei şi ceilalți copii”, a marturisit coordonatorul „Ajungem Mari”.
Pe lângă sprijinirea copiilor la învățătură, Asociația are și proiecte de orientare profesională.
„Îducem la firme de IT, la Ford, la o fabrică de mobilă, la un plafar, la muzeu, în încercarea de a-i învăța meseriile. Avem şi proiecte de educație financiară. Lor li se dă totul de a gata şi nu înțeleg semnificația banilor. Majoritatea nu ştiu ce înseamnă cheltuielile, ce este salariul. Noi mergem cu ei în magazine, le explicăm ce sunt prețurile şi care este valoarea produselor. În cadrul asociației se fac şi tabere tematice iarna sau vara. Noi, fiind un ONG, strângem fonduri din sponsorizări şi din diverse activități. Împreună cu copiii am făcut mărțişoare şi globuri, am făcut prăjituri şi biscuiți pe care i-am dus firmelor de calculatoare în schimbul donațiilor. Din aceşti bani copiii îşi plătesc cursuri de balet, engleză sau pictură. Voluntarii noştrii au fost şi la maraton pentru a strânge fonduri”, a mai declarat Raluca Mihai.
Este nevoie în continuare de voluntari, iar cei care vor să ajute copiii se pot înscrie până pe 9 septembrie pe site-ul www.ajungemmari.ro prin completarea unui formular. Toți cei înscrişi vor participa la un training unde li se va explica cum să se comporte cu copiii.
