sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Cetatea Feldioara, redeschisă după un proces de restaurare

Cetatea medievală Feldioara se va deschide astăzi, 1 august, după un proces de restaurare care a durat cinci ani şi care a avut ca scop redarea aspectului pe care monumentul l-a avut în secolul al XIII-lea.

Pentru început, programul de vizitare va fi de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00-18.00, urmând ca acesta să fie actualizat, în funcţie de activităţile organizate care vor avea loc în incinta obiectivului turistic.

Proiectul de restaurare a cetăţii a început în 2012, iar suma acordată din bugetul județului a fost de 12,3 milioane de lei.  În acel an s-au întocmit studiile de fezabilitate şi de proiectare a lucrărilor, s-au restaurat toate zidurile de incintă şi toate turnurile, precum şi zidul Zwinger, de protecţie. Toate fortificaţiile iniţiale, de pe vremea teutonilor, au fost conservate în întregime iar în curtea interioară s-au pus în valoare, prin marcarea la nivelul solului, resturile capelei şi a mănăstirii cisterciene.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, în cadrul lucrărilor s-a reconstruit fântâna a cărei adâncime este de aproximativ 70 de metri şi s-a amenajat o zonă de belvedere asupra Ţării Bârsei, aflată pe zidul de strajă, s-au executat subzidiri, injectări şi lucrări de consolidare, în paralel cu alte forme de conservare pentru zidăria veche. La injectările care au fost făcute la zidărie şi la refacerea suprafeţelor degradate ale tencuielilor s-a folosit un var hidraulic special ce conţine materie primă extrasă din Munţii Dolomiţi, importat din Italia.

A urmat reconstrucţia prin folosirea de lemn şi cărămidă, făcute la comandă la fabrica din Sighişoara, pe modelul celei din care fuseseră ridicate zidurile cetăţii, piatră şi învelitori din ţigle ceramice. În ansamblul său, proiectul a urmărit aducerea în actualitate a formei pe care cetatea a avut-o în secolul al-XVII-lea, atunci când a fost tencuită. Pentru a elimina confuziile care pot apărea între zidurile restaurate şi cele iniţiale, restauratorii au folosit ca material lemnul.

În interiorul obiectivului turistic vizitatorii au la dispoziţie două expoziţii: expoziţia de bază ”Mărturii arheologice şi mărturii de locuire şi conlocuire în Feldioara” şi expoziţia temporară ”Arminderii – Sărbătoare şi tradiţie”.

Cetatea Feldioara a fost construită în secolul al XIII-lea, fiind cea mai importantă fortăreaţă ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania -Ţara Bârsei. Cetatea este monument istoric naţional clasa A, numărându-se printre cele mai importante fortificaţii medievale săseşti din Transilvania de Sud. Arhitectura istorică păstrată până în prezent datează, în cea mai mare parte, din secolele XVI-XVII. La acea vreme, în interiorul cetăţii a fost identificată şi o biserică, datată cu aproximaţie în secolul XV.

Politica