Un tânăr de 21 ani este cercetat de Poliția Vâlcea după ce s-a drogat, s-a urcat la volanul unei mașini, a șicanat alți participanți la trafic și a fluturat un pistol în fața acestora.
S-a întâmplat, duminică, în Slătioara, iar șoferul drogat a fost prins în Pietrari.
“La data de 29 iulie a.c., polițiștii au fost sesizați de un participant la trafic, cu privire la faptul că, aflându-se la volan, pe raza comunei Slătioara, a fost șicanat de un alt conducător auto, care i-ar fi arătat ostentativ, un pistol.
Polițiștii au reușit în scurt timp depistarea, în comuna Pietrari, a celui în cauză, un tânăr de 21 de ani.
A fost efectuat un control al autovehiculului, polițiștii identificând un pistol airsoft de culoare neagră şi 4 bile din material plastic de calibru 9 mm, obiecte confiscate.
De asemenea, tânărul a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în urma testării, rezultând că acesta a consumat substanțe interzise”, au precizat reprezentanții Poliției Vâlcea.
Tânărul a fost amendat cu 500 de lei pentru amenințări cu acte de violență, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.