sâmbătă, decembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Zenga, despre transferurile făcute de CSU: „Sunt buni!”

Marea glorie a lui Inter Milano și fost antrenor în fotbalul românesc, Walter Zenga, a vorbit despre jucătorii aduși de olteni din Italia. Goalkeeper-ul de legendă al Italiei l-a lăudat inclusiv pe Mangia.

Zenga a spus: „Devis a făcut o treabă bună, a dat echipei un stil de joc, a implementat niște principii și are și o echipă tânără. Se vede și prin aducerea lui Donkor. Îl știu, este un jucător bun. Și Mirko Pigliacelli este bun, un portar care poate face față fără probleme aici în România. Oricum, una peste alta, Mangia a pus la punct o echipă care-i va deranja pe toți. Stil incomod, calitate, jucători micuți și rapizi, acestea sunt coordonatele Craiovei”.

Diplomat, Zenga a vorbit la superlativ și de vârful italian Giuseppe De Luca, ajuns la CFR Cluj: „De Luca este un atacant foarte interesant. E micuț, dar șmecher, știe bine cum să treacă prin defensive. Este un soi de coșmar pentru adversari, pentru că nu știi niciodată unde e. Dar, să vedem acum dacă și cum se va descurca cu un antrenor nou”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Walter Zenga a antrenat formațiile FC Național, Steaua, Steaua Roșie Belgrad, Gaziantespor, Dinamo București, Catania, US Palermo, Al-Nasr, Al-Jazira, Sampdoria, Al-Shaab, Wolves și Crotone.

 

Politica