luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Grâul, recoltat aproape integral. E „panificabil”

Direcţia Agricolă Olt anunţă că prima campanie de recoltat din acest an s-a încheiat cu bine. La grâu mai sunt de treierat aproximativ 1.000 de hectare, dar această suprafaţă reprezintă doar 1% din totalul semănat în toamnă.

Fermierii olteni au încheiat deja campania de recoltat la orz – 1.250 de hectare, orzoaică de toamnă – 1.416 hectare, orzoaică de primăvară – 546 de hectare, rapiţă – 33.887 de hectare, mazăre boabe – 7.581 ha şi secară – 48 de hectare.

La grâu, din cele 128.900 de hectare cultivate în toamnă, au fost recoltate 127.611 hectare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Suprafaţa recoltată la grâu reprezintă 99% din total, procentul de 1% rămas nerecoltat este în partea de nord a judeţului, unde din cauza cantităţilor mari de precipitaţii căzute în ultima perioadă nu s-a putut intra pe teren. Sperăm, asta şi în funcţie de evoluţia vremii, ca şi această suprafaţă să fie recoltată în următoarele dou-trei zile”, a precizat directorul DAJ Olt, Dragoş Drăghicescu.

Chiar dacă am avut parte de o vară ploiosă, calitatea grâului nu a fost afectată.

„Putem spune că întreaga cantitate recoltată este grâu panificabil, procentul de boabe încolţite fiind între 1 şi 3%, dar acest procent nu influenţează negativ calitatea pâinii”, a adăugat Dragoş Drăghicescu.

Potrivit specialiştilor Direcţiei, producţiile obţinute la ce s-a recoltat până acum sunt comparabile cu cele din anul trecut.

Fermierii olteni se pregătesc deja pentru recoltarea florii-soarelui, în judeţ fiind cultivate 63.567 de hectare, iar în aproximativ o lună vor începe şi recoltarea porumbului de pe cele 91.341 de hectare.

Politica