Tănăsescu de la RAT, notat cu 10 de Primărie

Activitatea managerului societății RAT Craiova a fost evaluată recent. Evaluatorii, consilieri locali, l-au notat cu 10. Raportul privind aprobarea rezultatului final al evaluării administratorului R.A.T. SRL, va fi supus aprobării consilierilor municipali în ședința de joi.

Din comisia de evaluare au făcut parte Bianca Predescu, Marin Nicoli, Dorel Voicu, Stelian Bărăgan și Marinel Florescu.

Respectând obligaţia contractuală, administratorul S.C. R.A.T. S.R.L, dl. Tănăsescu Marcel, a depus raportul de activitate cu privire la îndeplinirea obiectivelor, criteriilor şi indicatorilor de performanţă. Comisia de evaluare a realizat procedura de evaluare, respectând următoarele etape: analizarea raportului de activitate înaintat de administrator; susţinerea raportului de activitate de către administrator, în cadrul unui interviu. Notarea raportului de acitivitate s-a făcut pe baza obiectivelor, criteriilor şi indicatorilor de Performanţă anexă la contractul de administrare al dlui Tănăsescu Marcel. Nota finală obţinută de către administrator a fost 10, rezultatul evaluării fiind satisfăcător, conform procesului-verbal privind lucrările Comisiei de evaluare a administratorului SC RAT SRL nr. 112645/13.07.2018”, se arată într-un raport al municipalității.

author avatar
Ana-Maria Constantinescu
Ana-Maria Constantinescu este jurnalist cu 20 de ani de experiență în mass-media din România, activând în radio, televiziune și presa scrisă. De-a lungul carierei, a realizat materiale de actualitate, reportaje și analize, abordând jurnalismul din perspective diverse și complementare. Este redactor-șef al publicației Jurnalul Olteniei, unde coordonează activitatea editorială și stabilește direcția jurnalistică a redacției, promovând un jurnalism responsabil, axat pe interesul public, comunitate și transparență. A fost corespondent Mediafax, una dintre cele mai importante agenții de presă din România, iar în prezent este corespondent Radio Europa FM, contribuind constant la informarea publicului prin materiale realizate la standarde profesionale ridicate. Experiența sa solidă și angajamentul față de valorile jurnalismului o recomandă drept o voce relevantă în presa regională.
Distribuie acest articol