Oltenii care sunt meseriași în construcții se pot angaja în Finlanda. Angajatorii de aici caută 60 de muncitori – zugravi, instalatori şi tencuitori. Se cere experienţă minimum trei ani. De asemenea, printre cerinţe se numără cunoaşterea limbii engleze, nivel începător. Ora de lucru poate ajunge la 16 euro.
O nouă ofertă de lucru în străinătate prin intermediul serviciului EURES, accesat din ce în ce mai mult de către persoanele din judeţul Olt care doresc să muncească peste hotare. Finlanda caută 20 de zugravi, 20 de instalatori şi 20 de tencuitori. Locurile de muncă necesită experienţă în domeniul construcţiilor.
Se lucrează 40 de ore pe săptămână, iar contractul de muncă este pe o perioadă de minimum trei luni. Ora este plătită cu 14-16 euro. Oferta de lucru este valabilă până pe data de 5 octombrie.
Persoanele interesate se pot adresa consilierului EURES din cadrul AJOFM Olt pentru detalii suplimentare legate de paşii care trebuie urmaţi în obţinerea unui astfel de job.