joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

CSU Craiova a revenit de la 0-3 la 0-0!

Oltenii au fost la 13 minute de pierderea meciului la masa verde. După 90 de minute de joc au fost capabili să recupereze un punct.

CSU Craiova – Poli Iași 0-0

CSU Craiova: Pigliacelli – R. Popa, Gardoș, Tiago Ferreira – Dimitrov, Mateiu, Cicâldău, Bancu – Burlacu, Glavina, Mitriță. Au mai intrat: Briceag, Markovic, Bărbuț. Antrenor: Devis Mangia

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poli Iași: D. Rusu – Mihalache, Frăsinescu, Chelaru, Panțîru – Cioinac, Ștefănescu – A. Gallego, Kizito, Pîrvulescu – An. Cristea. Au mai intrat: Mimoun, Bosoi, P. Petre. Antrenor: Flavius Stoican

Arbitru: H. Feșnic

După pierderea Supercupei, CSU debutează cu stângul și în campionat: cu o remiză albă pe „Oblemenco”, contra celor de la Poli Iași, echipă încropită în viteză de Flavius Stoican. De două meciuri nu mai are cine să o bage în ațe. Însă, s-ar fi putut încheia și mai rău, dat fiind că partida de pe Oblemenco a început cu trei sferturi de oră întârziere din cauza unei defecțiuni la nocturna arenei de 55 de milioane de euro. Potrivit regulamentului, dacă se împlinea o oră era înfrângere din oficiu.

După 45 de minute de încordare, în care nu știau dacă vor juca sau nu, cele două echipe au ieșit crispate de la vestiare. Iar prima repriză a fost un duel între Mitriță și Panțâru. Piticul craiovean a avut două șanse imense de gol: la una a fost blocat în ultima clipă de Panțâru, la cealaltă a nimerit bara. La poarta cealaltă, jucătorul de bandă al Iașiului a fost stopat de Pigiacelli cu prețul unui corner. Iar la o altă fază a tras pe lângă.

Partea a doua, tot cu oltenii în prim plan. Însă șansele mari de gol s-au lăsat așteptate spre finalul reprizei, când Mitriță a fost blocat de Frăsinescu în 4 metri, apoi lovitura de cap a lui Markovic a ocolit ținta. Se încheie 0-0. Al doilea meci la rând fără gol pentru trupa lui Devis Mangia, după eșecul cu 1-0 din Supercupă.

Mangia: „Nu se poate vorbi de criză!”

Antrenorul italian s-a arătat mulțumit de evoluția elevilor săi: „Nu am ce să reproșez jucătorilor. Însă nu se poate vorbi de criză. În opinia mea am jucat mai bine decât CFR. Am jucat mai bine decât Iași, dar nu am marcat. Se mai întâmplă. Însă când jucătorii evoluează bine nu am ce să le spun. Nu putem vorbi de titlu, ci trebuie să încercăm să fim din ce în ce mai buni de la un meci la altul”. Despre situația creată de defecțiunea cu instalația de noctură, Mangia a spus: „Nu e obiceiul meu să caut alibiuri sau scuze. Dar problemele cu nocturna pot face obiectul unei discuții. Când pregătești partida, dar apoi ești nevoit să stai 45 de minute în vestiar, în care nu știi ce se întâmplă, apare o stare de nervozitate”. Italianul va trebui să rezolve până la următorul meci și problema jucătorului de bandă dreapta: „Nu știu ce are Dimitrov. Trebuie să vorbesc cu Doki. Îl avem indisponibil și pe Martic. Va trebui să găsim o soluție”. Chestionat în privința transferurilor, tehnicianul italian a precizat: „La noi, la Craiova, nu antrenorul decide. Nu are întreaga responsabilitate în privința transferurilor, ci el împreună cu clubul decid. Iar în acest moment se lucrează la găsirea celor mai bune soluții”.

Bancu: „Toți credeam că vom pierde la masa verde”

La interviurile de la finalul meciului, Nicușor Bancu a dezvăluit tensiunea din vestiar: „Ne-a fost teamă că nu se va juca. Am așteptat în vestiar, credeam că vom pierde cu 3-0 la masa verde. Părerea mea e că am făcut un meci bun, cu multe ocazii. Dar nu am reușit să fructificăm. Am dominat, ne-am creat ocazii. Am muncit mult și nu am obținut mai nimic. Și la antrenamente exersăm fazele de atac, probabil va veni și momentul în care vom da 3-4, ca anul trecut”.

Cicâldău se simte bine pe orice poziție „de la centrul terenului”

Alexandru Cicâldău, proaspăt sosit în Bănie, a dat vina pe ghinion pentru semieșecul cu Iași. „Nu am avut noroc. Mă simt bine și mă bucur că am fost primit foarte bine. Joc pe un stadion frumos cu spectatori foarte buni. Mă simt bine pe toate pozițiile de la centrul terenului. Nu mă interesează unde joc”, a declarat Cicâldău.

Liga 1 – etapa 1 – rezultate

CFR Cluj – FC Botoșani 1-1

FC Hermannstadt – Sepsi 1-0

Astra Giurgiu – FCSB 1-0

Viitorul – Călărași 0-1

Dinamo – Voluntari 2-1

Mediaș – Chiajna 2-1

CSU Craiova – Poli Iași 0-0

Politica