Canalizare pe Fermierului, SF-ul supus aprobării consilierilor locali

Studiul de Fezabilitate pentru introducerea canalizării pe strada Fermierului din Craiova a fost finalizat și va fi supus aprobării consilierilor locali, în ședința ordinară de joi.

Conform Studiului de Fezabilitate, valoarea investiției se ridică la 1,6 milioane lei (cu TVA), din care care construcţii+montaj (C+M) 1,2 milioane lei. Durata de realizare a investiţiei 3 luni, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

În prezent, strada Fermierului deține canalizare menajeră de la intersecția cu strada Brestei până la intersecția cu strada Eliza Opran. Studiul de Fezabilitate supus, joi, aprobării consilierilor locali se referă la proiectarea rețelei de canalizare menajeră pe strada Fermierului – zona cuprinsă între intersecția cu strada Pelendava și cu strada Eliza Opran.

Necesitatea și mai ales oportunitatea acestui proiect pentru racordarea tuturor gospodăriilor de pe strada Fermierului la canalizare rezidă din faptul că toate gospodăriile din zonă nu pot avea un confort decent din lipsa posibilității de a-și dota clădirile cu obiecte sanitare neexistând posibilitatea ca apele de canalizare să fie colectate printr-un sistem de canalizare și epurate în stația de epurare – în prezent fiind dotate cu haznale cu posibilitatea de a infesta apele subterane cu germeni patogeni și materiale fecale. Nevoile gospodăriilor din zona studiată nu raspund obiectivelor Directivei 9883/CE de a proteja pe de o parte sănătatea populației de efectele oricărui tip de contaminare iar pe de altă parte de a asigura igiena și confortul necesar. În același timp, în zonele cu densitate mare de locuitori, datorită inexistenței canalizării, nu se pot respecta condițiile igienico-sanitare obligatorii pentru persoane și mediu. Dotarea cu haznale în curte duce la infestarea pânzelor de apă freatică cu nitriți, nitrați, material fecaloid și microorganisme dăunătoare, pânza freatică fiind la suprafață (circa 0,9—1,2 m). În aceste condiții inexistența canalizării pentru majoritatea locuitorilor zonei, constituie un potențial pericol pentru sănătate, pentru o viață decentă și un nivel acceptabil de civilizație”, se arată în raportul întocmit pentru adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Craiova privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Canalizare menajeră strada Fermierului”.

author avatar
Ana-Maria Constantinescu
Ana-Maria Constantinescu este jurnalist cu 20 de ani de experiență în mass-media din România, activând în radio, televiziune și presa scrisă. De-a lungul carierei, a realizat materiale de actualitate, reportaje și analize, abordând jurnalismul din perspective diverse și complementare. Este redactor-șef al publicației Jurnalul Olteniei, unde coordonează activitatea editorială și stabilește direcția jurnalistică a redacției, promovând un jurnalism responsabil, axat pe interesul public, comunitate și transparență. A fost corespondent Mediafax, una dintre cele mai importante agenții de presă din România, iar în prezent este corespondent Radio Europa FM, contribuind constant la informarea publicului prin materiale realizate la standarde profesionale ridicate. Experiența sa solidă și angajamentul față de valorile jurnalismului o recomandă drept o voce relevantă în presa regională.
Distribuie acest articol