luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Peste 8.900 de cadre didactice susțin mâine examenul de definitivat

Peste 8.900 de candidaţi sunt aşteptaţi miercuri la proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învățământ.

Ministerul Educaţiei Naţionale anunță că proba scrisă se va desfăşura începând cu ora 10.00, în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare judeţ şi în Bucureşti) și va fi susţinută la 98 de discipline de examen. Dintre cei 9.475 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost admişi la proba scrisă 8.920 de candidaţi care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs ‘Bine’ sau ‘Foarte bine’, media aritmetică a notelor obţinute la cele 2 inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective. Comparativ cu sesiunea de anul trecut, organizată în luna aprilie, se constată un plus de peste 2.500 de candidaţi înscrişi, se arată într-un comunicat al MEN.

Candidaţii vor avea acces în sălile de examen cel mai devreme la ora 8,00 şi cel mai târziu la ora 8,45, în baza unui act de identitate/paşaport valabil. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de patru ore, timp ce poate fi depăşit doar în cazul candidaţilor cu cerinţe speciale, care au solicitat acest lucru, relevă sursa citată.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Lucrările scrise vor fi evaluate în şase centre de la inspectoratele şcolare din judeţele Alba, Bihor, Braşov, Iaşi, Prahova şi din Bucureşti.

În  comunicatul trimis de MEN se mai arată că, nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puţin 8 pentru promovarea examenului.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 24 iulie la centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 24 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 25 iulie, până la ora 14,00. Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 27 iulie 2018.

Politica