Personalul medical din Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu va avea parte de condiţii mai bune de lucru, asta după ce administraţia unităţii spitaliceşti a reuşit să identifice un furnizor de instrumentar şi de echipamente medicale. Echipamentele sunt defalcate pe 23 de loturi şi vor fi livrate la toate secţiile din Spitalul Judeţean, în baza solicitărilor venite din partea şefilor de secţii. Încheierea unui contract în acest sens se încearcă de mai bine de un an de zile, însă abia în cursul acestei luni a fost găsită o firmă care să ofere echipamentul necesar. Cadrele medicale s-au plâns de foarte multe ori că lucrează cu instrumentar vechi şi cu echipamente care nu mai corespund nevoilor pacienţilor, sperând acum că își vor putea face treaba fără a se mai lovi de acest aspect.
Echipamente medicale noi la Spitalul Județean Târgu Jiu

Ultima ora
- De Mezzo sfidează boicotul taxelor şi spune că sumele de la cetățeni sunt nesemnificative. Ce pățesc cei care nu plătesc la timp
- Taxe record la Slatina în 2026. Impozite mai mari decât în București sau Craiova, decise de primarul De Mezzo
- Cetățenii din municipiul Târgu Jiu, la un pas de a rămâne fără curent electric în urma inundațiilor
- Scornicești: Iordan Eftimie preia echipa de fotbal cu obiectiv promovarea în Liga a 3-a
- Florin Barbu blochează Acordul UE-Mercosur: „Nu am semnat”. Ce garanții cere pentru fermierii români
- Craiova devine gazdă a Campionatului Mondial de Handbal Feminin U18
- Scandal monstru la o sală de jocuri din Caracal. Agent de pază bătut crunt și șase persoane reținute
- Monitorizare ABA Jiu: Sectorul Bucovăț–Podari, sub control
- Arsenal de arme descoperit în casă. Percheziții în Vâlcea
- Șefii Universității Craiova, taxați de un fost antrenor al alb-albaștrilor: „Transferurile întârziau să vină”






