luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

„Alo, bună seara! Waterpark Craiova?” „Nu, greșeală!”

„Alo, bună seara! Waterpark Craiova?” „Nu, greșeală!” Este dialogul pe care îl are, la telefon, de mai multe luni, cu diverse persoane, un craiovean al cărui număr de telefon a fost publicat pe una dintre paginile create pe rețeaua de socializare facebook pentru promovarea parcului acvatic. Omul, care nu are nicio legătură cu Waterpark-ul, s-a străduit să scape de „corvoadă”, dar fără rezultat. Așa că a ajuns să facă haz de necaz.

Pagina de facebook Craiova Water Park are peste 2.000 de like-uri. Acum pe aceasta mai este o singură fotografie, dar Constantin Cătălin Călinescu, craioveanul al cărui număr de telefon este pe această pagină, spune că, la un moment dat, au fost mai multe, inclusiv din interior, ceea ce îl face să creadă că a fost creată de un angajat al Waterpark-ului.
„De anul trecut din octombrie-noiembrie. Am fost și la Primărie și la Waterpark, peste tot pe unde se poate duce un om normal la cap să scape de treaba asta și nu am rezolvat nimic. Ei spun că nu e a lor pagina. M-am gândit că o fi vreun angajat de-al lor, că vrea să-și facă reclamă, dar nu înțeleg de ce nu a dat numărul lui. Au anunțat la un moment dat că organizează cursuri de înot, dar acolo, în anunț, nu au dat un număr de telefon. Toată lumea care văzut anunțul a căutat pe facebook și m-a sunat pe mine. Ei, oficial, au un număr de fix, pe pagina Water Park Craiova. Pe pagina Craiova Water Park e numărul meu de telefon. Eu sunt sigur că cineva de la ei a făcut pagina că a pus poze cu piscinele, cu tot ce e. Adică nu mă duceam eu să fac poze prin casă pe la dumneata și să mă dau mare cu casa dumitale”, a precizat craioveanul, pentru Jurnalul Olteniei.

Între cei care l-au sunat pentru a cere detalii legate de facilitățile, tarifele și programul de la Waterpark s-a aflat și cunoscutul om de televiziune, Mircea Badea.
„La un moment dat m-au sunat de la Radio Zu. A sunat cineva din Craiova că Waterpark nu e profitabil, că nu aduce destui bani și vorbeau la radio de asta. Cine i-a sunat din Craiova le-a spus că dacă vrei să vorbești cu cineva de la Waterpark, e un număr de telefon pus dar nu răspunde nimeni, sau dacă răspunde e un om care nu are nicio treabă cu Waterpark-ul. Era Mircea Badea cu cine mai e pe acolo. Eu eram în drum spre casă, m-a sunat un număr necunoscut, ca și al dumneavoastră: „Bună seara, Waterpark? Nu, domne, e greșeală! Cum domne e greșeală?”. Exact aceeași poveste, că au luat numărul de pe internet. Mi-au spus că sunt de la Radio Zu, în fine. Mircea Badea, din toată discuția a zis că în seara respectivă urma să vină Olguța Vasilescu la ei în studio și că îi va spune de această problemă”, a povestit craioveanul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Bărbatul, de 41 ani, spune că a încercat și să raporteze pagina la facebook, însă fără succes. Uneori se amuză de situația în care este pus.
„S-a întâmplat ceva. Au mai șters din pozele de pe facebook. Or că or fi fost prea multe raportări. Am încercat și eu și am raportat la facebook. Am dat mesaj că folosește numărul meu de telefon, am pus numărul meu de telefon și facebook mi-a răspuns că nu vede cu ce mă deranjează pe mine situația. Am dat mesaj înapoi și degeaba. Sunt sunat de 10-15 ori pe zi. A răspuns și soția. Câteodată mai reparam câte ceva și copilul auzea telefonul sunând: „Tati cred că e Waterpark”. ”Răspunde tati, spune-le că nu sunt acasă”, îi ziceam”, ne-a spus râzând Constantin Cătălin Călinescu.

Surse din cadrul Primăriei Craiova ne-au precizat că au încercat să depisteze persoana care a creat pagina respectivă pe rețeaua de socializare facebook, însă fără succes până acum.
Pagina oficială, pe facebook, a parcului acvatic este Water Park Craiova, iar cei care vor detalii pot suna la numărul de telefon 0351. 423. 005.

Politica