luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Seară de muzică barocă la Filarmonica „Oltenia” Craiova

„Trilul diavolului” de Tartini interpretat de un duo redutabil – Octavian Gorun şi Corina Stănescu

Redutabilul duo concertistic (înfiinţat în 2005), format din violonistul Octavian Gorun şi pianista Corina Stănescu, invită publicul să asculte celebra lucrare „Trilul diavolului” şi încă trei sonate, în primă audiţie, de Giuseppe Tartini, la care se adaugă „Ciaccona” de Tomaso Antonio Vitali. De altfel, Octavian Gorun şi Corina Stănescu sunt muzicieni ai Filarmonicii ”Oltenia” Craiova care cântă într-o manieră remarcabilă lucrări reprezentative din repertoriul muzicii de cameră, de la creaţii ale celor mai importanţi compozitori preclasici, până la capodopere ale epocii romantice.

Sonata în Sol minor, sugestiv intitulată „Trilul Diavolului” a rămas celebră printre violonişti până în zilele noastre, ca urmare a extremei dificultăţi tehnice pe care o implică interpretarea ei. Povestea „din spatele” lucrării începe cu un vis cutremurător: tulburat, Tartini i-ar fi mărturisit, se pare, prietenului său – astronomul francez Jérôme Lalande – că i-ar fi apărut însuşi Diavolul în vis şi i-a cerut „să-l slujească cu sufletul”. Înspăimântat, dar nefiind dispus „să-şi negocieze sufletul”, Tartini l-a provocat pe Diavol la un „duel muzical”: afirma că i-ar fi pus în mână stăpânului Infernului propria sa vioară, pentru a-i „testa” îndemânarea şi talentul. Spre totala lui uimire, Diavolul a dat dovadă de o asemenea virtuozitate, încât compozitorului i s-a tăiat respiraţia, subjugat de uluitoarea demonstraţie de perfecţiune: „Cât de mare mi-a fost mirarea când l-am ascultat cântând cu atâta patimă o sonată de cea mai desăvârşită frumuseţe, încât depăşea cu mult cea mai înflăcărată avântare a imaginaţiei mele”. Odată trezit din „călătoria” sa onirică, Tartini a început să „reconstituie” cu frenezie muzica pentru lucrarea ce avea să rămână cunoscută sub numele „Trilul Diavolului”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Însă nu doar împrejurările în care a fost scrisă Sonata în Sol minor par învăluite de aburii misterului, ci însăşi viaţa de veşnic rătăcitor a lui Giuseppe Tartini constituie una dintre cele mai mari „necunoscute” ale barocului muzical italian: creaţiile sale, umbrite de atâtea secrete bine tăinute şi de interpretări eronate de-a lungul timpului, din păcate au adâncit contradicţiile şi suspiciunile ce încă planează asupra originii lor „obscure”. Tartini rămâne în istoria muzicii un violonist, compozitor şi teoretician care a inaugurat o nouă viziune componistică în sec. al XVIII-lea, acordând un rol determinant manierei „cantabile” de abordare a scriiturii instrumentale, spre deosebire de majoritatea contemporanilor săi.

Născut în Craiova, Octavian Gorun a fost iniţiat în domeniul muzicii de către tatăl său, violoncelistul Valeriu Gorun, apoi, la Liceul de Artă din oraşul natal, a urmat cursurile de vioară la clasa prof. Cornel Berbec. Transferându-se la Bucureşti, a absolvit succesiv Liceul de Muzică “George Enescu” şi Academia de Muzică din Bucureşti (secţia interpretare instrumentală – vioară, 1997). A beneficiat de îndrumarea unor reputaţi pedagogi, precum Şerban Lupu, Octavian Raţiu şi Gabriel Croitoru. A fost bursier şi, totodată, membru al Orchestrei de Tineret şi al Cvartetului de coarde din cadrul Fundaţiei “Sergiu Celibidache”. De asemenea, a desfăşurat o bogată activitate artistică: în calitate de membru al Orchestrei “Philharmonia” din Bucureşti, al Orchestrei de Cameră Radio Bucureşti, al Ansamblului de muzică veche “Continuo”, al Orchestrei Operei Române Craiova, profesor de vioară la Liceul de Arte “Marin Sorescu” Craiova. Din anul 1997, este membru al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii “Oltenia” Craiova (în prezent, deţine statutul de concert-maestru), ansamblu cu care a întreprins numeroase turnee în străinătate: Italia, Germania, Elveţia, Spania, Franţa, Iran. Ca solist, violonistul Octavian Gorun a susţinut numeroase recitaluri în diverse centre culturale, dintre care amintim: Bucureşti, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu.

Apreciata muziciană Corina Stănescu a studiat pianul mai întâi la Craiova, cu profesoara Mariana Ilie şi apoi a absolvit Academia de Muzică din Bucureşti, specializarea pian, la clasa profesorului Constantin Ionescu-Vovu. În perioada studenţiei, a realizat înregistrări la Radio Bucureşti, a susţinut recitaluri la Ambasada Ungară şi a participat la Festivalul Tinerelor Talente de la Râmnicu Vâlcea. Împreună cu Orchestra simfonică a Filarmonicii „Oltenia“, a interpretat lucrări de referinţă din repertoriul naţional şi universal şi a participat la numeroase turnee concertistice ale Filarmonicii craiovene, întreprinse în străinătate. Datorită performanţelor sale interpretative de o calitate indubitabilă, Corina Stănescu se bucură de preţuirea unanimă a publicului şi a criticii de specialitate. În prezent, desfăşoară o intensă activitate artistică şi didactică, fiind solist instrumentist al Filarmonicii „Oltenia” Craiova, maestru corepetitor la Opera Română Craiova şi profesor asociat (acompaniament – corepetiţie) în cadrul Departamentului de Muzică al Facultăţii de Litere – Universitatea din Craiova.

Politica