luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Viitorul Șimianului, decis din manșa-tur

Învinsă cu 5-0 la Dumbrăvița, Viitorul Șimian și-a luat adio de la eșalonul terț încă din meciul-tur al barajului pentru promovare

 

Deși spera într-un rezultat cât mai strâns în primul joc, care să-i confere șanse de promovare în meciul retur, campioana Ligii a IV-a Mehedinți n-a reușit să se ridice la nivelul adversarului. Cu doar un șut pe spațiul porții, expediat tocmai în minutul 52, prin Mădălin Lăcustă, Viitorul Șimian nu putea emite pretenții în disputa cu reprezentanta puternicului campionat județean din Timiș, ACS Dumbrăvița.

Bănățenii s-au impus cu 5-0, la capătul unui joc în care au nimerit și bara în 2 rânduri, și nu mai au emoții în privința promovării. De altfel, soarta jocului s-a decis încă din primul sfert de oră, când gazdele conduceau deja cu 2-0, după 2 greșeli în defensiva oaspeților, speculate de Dacian Bîrză (‘11) și Dan Silaghi (‘15). În finalul primei reprize, fundașul Costi Bologa l-a tras, din spate, pe atacatul Dacian Bîrză, arbitrul George Vidican a indicat lovitură liberă din marginea suprafeței de pedeapsă, dar, la semnalizarea arbitrului asistent Alexandru Corb, a mutat faultul în interiorul careului și asftel a indicat punctul cu var. Lovitura de la 11 metri a fost executată de Florin Nanu, portarul Adrian Nedelcea a respins balonul, dar același Nanu a urmărit mingea și a înscris pentru 3-0.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Schimbările efectuate de staff-ul echipei mehedințene după pauză nu au adus suflul scontat și Viitorul a mai încasat 2 goluri, de la același Dan Silaghi, în minutele 78 și 84. S-a încheiat 5-0 și echipa mehedințeană nu mai poate spera decât într-o victorie de orgoliu, în meciul-retur, care va avea loc sâmbătă, 23 iunie, cu începere de la ora 17:30, pe terenul din Ion Floricică din Șimian.

„Suntem foarte dezamăgiți de prestația noastră și de rezultat. Am pierdut, dar trebuie să fim realiști și să vedem superioritatea gazdelor. O echipă bună, pregătită, cu ciclu săptămânal de antrenamente, care a făcut și cantonament în iarnă. Are trasee, se vede. Noi, individual, suntem buni, dar nu la nivelul lor. Fizic au fost peste noi, ne-au dominat clar. E greu să ne mai calificăm, dar la Șimian încercăm măcar să câștigăm. Mulțumim celor care au fost alături de noi”, declarat Mihai Schintee, căpitanul mehedințenilor.

Acesta s-a ocupat de pregătirea echipei în ultimele săptămâni, după ce Dorel Stoica s-a despărțit de Viitorul Șimian.
Dumbrăvița – Șimian 5-0

Marcatori: Dacian Bîrză (‘11), Dan Silaghi (‘15, ‘78, ‘84) și Florin Nanu (‘45)

 

ACS Dumbrăviţa: Miklos – Soare (‘9 Ştefan), Telescu (cpt), Gălan, Szalkai – Centea (‘46 Rus), Stancu, Briciu, Nanu (‘78 Filimon) –  Bîrză (‘63 Oancia), Silaghi.

Antrenor: Sorin Bălu.

 

Viitorul  Şimian: Nedelcea – Văcuţă, Dicu (’50 Ciobanu), Bologa, Pătraşcu –  Schintee, Țurai (‘46 Zamfir) – Prundeanu (‘46 Lăcustă), Stanciu, Mătăsăreanu –  Enea. Antrenor: Gabriel Boştină.

 

Stadion Comunal, Dumbrăvița, spectatori 500

Arbitri: George Rareş Vidican – Alexandru Ioan Corb şi Ciprian Fiter (toţi trei din Satu Mare).

Politica