vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Polițistul de frontieră doljean care proteja o rețea de braconieri, menținut sub control judiciar

Magistraţii Tribunalului Dolj au menținut, ieri, măsura controlului judiciar față de polițistul de frontieră doljean care proteja o rețea de braconieri, însă i-au înlocuit obligația de a nu părăsi județul cu cea de a nu părăsi țara. Gruparea a fost destructurată în urmă cu mai bine de un an și jumătate, mai exact în octombrie 2016, pe parcursul cercetărilor anchetatorii stabilind că trei polițiști de frontieră erau implicați în diverse activități care au dus la sprijinirea braconierilor. În total, nouă persoane au fost inculpate în dosar, fiind acuzate de constituire de grup infracțional organizat, luare de mită și braconaj, următorul termen fiind stabilit pe 21 iunie a.c.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au menținut, ieri, măsura controlului judiciar față de polițistul de frontieră doljean Aurel Iovan, însă au admis ca acesta să se poată deplasa pe teritoriul țării: „Menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul IOVAN AUREL de instanţă prin Încheierea din 23.05.2017. Admite cererea de modificare a obligaţiilor impuse inculpatului prin Încheierea din 23.05.2017 a Tribunalului Dolj în sensul că impune acestuia obligaţia de a nu părăsi teritoriul României pe durata controlului judiciar, fără încuviinţarea instanţei. Menţine restul obligaţiilor dispuse prin încheierea menţionată mai sus. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, 12.06.2018”, se arată în hotărârea instanței, pe fond procesul fiind amânat pentru 21 iunie a.c.

Reamintim că, în urmă cu un an și jumătate, în ianuarie 2017, ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj au anunţat trimiterea în judecată, în acest dosar instrumentat sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a trei poliţişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  (SPF) Calafat, dar şi a altor şase doljeni, acuzaţi de braconaj, dare de mită, falsul în înscrisuri sau divulgarea secretelor de serviciu şi constituire de grup infracţional organizat. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au început cercetările în acest dosar în octombrie 2016, când au destructurat gruparea de braconieri coordonată de agent poliţie de frontieră doljean Aurel Iovan din cadrul SPF Calafat – Sectorul Poliţie de Frontieră Bistreţ. Anchetatorii au reţinut că, în perioada iunie – octombrie 2016, inculpaţii Florin Şarlă, Alexandru Ozunu, Cosmin Bărbulescu şi Nicolae Balaci „s-au deplasat în zona Bistreţ, judeţul Dolj, unde, pe timpul nopţii, au braconat prin împuşcare mistreţi şi iepuri, acest lucru întâmplându-se pe timpul executării serviciului de către agentul de poliţie Iovan Aurel, care avea în competenţă  zona respectivă. Agentul de poliţie le facilita braconierilor accesul în perimetrul fondului cinegetic, iar după  ce aceştia împuşcau animalele sălbatice le asigura părăsirea în siguranţă a zonei, pentru aceste facilităţi Iovan Aurel primind ulterior foloase necuvenite, respectiv vânat braconat. În urma cercetărilor și a perchezițiilor efectuate la momentul respectiv, s-a stabilit că agentul Aurel Iovan a primit de la braconieri vânat în valoare de aproximativ 2.500 de euro. În urma extinderii cercetărilor, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au pus sub acuzare încă doi poliţişti de frontieră de la Bistreţ, dar şi alţi doi inculpaţi. Este vorba de agenţii de poliţie Cătălin Grecu şi Sorin Andrei, dar şi de Florin Tătoiu şi Gigi Bozgan. Primii doi sunt acuzaţi că au divulgat secrete de serviciu, pentru ca braconierii să nu fie prinşi în urma unor eventuale controale: „Iovan Aurel, folosindu-se tocmai de prerogativele funcţiei de agent de poliţie, le-a permis celorlalţi inculpaţi sau suspecţi din cauză să comită în mod repetat infracţiuni de braconaj cinegetic sau piscicol, cu complicitatea sa activă şi cu sprijinul agenţilor de poliţie Grecu Cătălin şi Andrei Sorin, prin oferirea de informaţii secrete de serviciu sau nepublice, pentru a nu fi depistaţi de alte organe abilitate ale statului cu atribuţii de constatare a infracţiunilor sau contravenţiilor“, au mai reţinut procurorii în rechizitoriu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dosarul s-a înregistrat pe 9 ianuarie 2017 la Tribunalul Dolj, între infracțiunile reținute în sarcina inculpaților fiind constituirea unui grup infracțional organizat, braconaj cinegetic, luare de mită, dare de mită, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, dar și complicitate la aceste infracțiuni.

Politica