luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

”Cerbul de Aur” revine, anul acesta, la Brașov

 După o întrerupere de nouă ani, Festivalul Internaţional ”Cerbul de Aur” se va desfăşura în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Brașov.

Festivalul va începe pe 29 august cu o gală aniversară românească, la care vor participa premianţii şi trupele de la ediţiile anterioare ale evenimentului. Show-ul va fi completat cu imagini din arhiva TVR de la ediţiile precedente ale manifestării. Următoarele două seri vor fi dedicate concursului propriu-zis. În afara concurenţilor vor fi şi o serie de invitaţi care vor susţine mini-recitaluri. Seara a patra va fi cea de gală, în care vor fi premiaţi câştigătorii ediţiei 2018 a Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur”. Seara va fi încheiată de recitalul celei mai importante vedete invitate, al cărei nume nu este dezvăluit, scrie Agerpres.

Manifestarea se va încheia pe 2 august cu Gala Centenară, care va păstra tema tradiţională a muzicii folclorice, însă va fi o reinterpretare a acesteia, într-o manieră modernă, conform sursei menţionate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Printre artiştii străini care au urcat de-a lungul anilor pe scena Festivalului Internaţional ”Cerbul de Aur”, organizatorii îi amintesc pe Diana Ross, Amalia Rodrigues, Julio Iglesias, Sheryl Crow, Tom Jones, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas. Până acum au avut loc 17 ediţii, festivalul fiind întrerup şi reluat de mai multe ori de-a lungul anilor.

Politica