luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: Condiții mai dure ca să ajungi șomer în plată

Mai nou ca să ajungi șomer trebuie să treci prin furcile caudine și în final te alegi și cu mai puțini bani față de ce era până acum. Prin asta statul, guvernul, încercă să descurajeze lenea și încurajează munca. Acordarea indemnizaţiei de şomaj absolvenţilor diferitelor instituţii de învăţământ promoţia 2018 se cam înăsprește. Cel puțin așa reiese dintr-un comunicat oficial al AJOFM Mehedinți.

Potrivit documentului, odată cu terminarea anului şcolar 2017-2018, absolvenţii instituțiilor de învățământ sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţele Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinți pentru a beneficia de asistenţă personalizată în vederea identificării şi ocupării unui loc de muncă. Absolvenții diferitelor forme de învățământ înregistrați beneficiază de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, precum şi de diverse facilităţi financiare. De asemenea, în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii, absolvenţii pot participa gratuit la programe de formare profesională. Persoanele care într-o perioadă de 60 de zile calendaristice de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistrați în evidențele AJOFM Mehedinți pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj dacă:

– nu urmează o formă de învăţământ;

Policlinica Buna Vestire Craiova

– nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare (500 lei). Se consideră că nu au reuşit să se încadreze în muncă dacă fac dovada că, în perioada de 60 de zile calendaristice de la data absolvirii studiilor, s-au înregistrat la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditaţi în condiţiile legii, în vederea medierii pentru încadrare în muncă. Indemnizația de șomaj se acordă absolvenţilor, la cerere, pe o perioada de 6 luni, şi constă într-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă al cărei cuantum este de 250 lei. Nu beneficiază de acest drept absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe locuri sau posturi, în condiţiile legii.Termenul de 60 de zile calendaristice de la data absolvirii studiilor este termen de decădere din drepturi. În cazul în care absolvenţii diferitelor forme de învățământ nu se prezintă în intervalul de 60 de zile calendaristice de la terminarea studiilor, au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, beneficiază de toate serviciile oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, însă pierd dreptul la indemnizaţie de şomaj.

AJOFM Mehedinți atenţionează absolvenţii de liceu promoţia 2018, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de bacalaureat, că termenul de 60 de zile calendaristice începe cu 26 mai 2018 (conform Ordinului nr. 3382 / 24.02.2017 al ministrului educației naționale privind structura anului şcolar 2017-2018, pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie în data de 25 mai 2018), ultima zi de înregistrare fiind 24 iulie 2018. Elevii care nu au situația școlară încheiată la unele discipline se pot înregistra în evidențele ANOFM în termen de 60 de zile calendaristice de la data promovării examenelor de corigență (data înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ). Adeverinţa de absolvire a claselor terminale trebuie să conţină precizarea exactă a datei absolvirii cursurilor (zi, lună, an), potrivit ordinului ministrului educaţiei naţionale.

Înregistrarea absolvenților diferitelor instituții de învățământ în evidențele AJOFM Mehedinți este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităţilor acordate potrivit Legii nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările și completările ulterioare. Informaţii suplimentare pot fi obținute de la sediul AJOFM Mehedinți din Drobeta Turnu Severin, bd. Carol I, nr 3, telefon 0252/319029.

Politica