luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: ,,Surprize-surprize cu arcanul!”. O centenară din Orșova s-a pomenit cu o armată de ștabi, în casă, de ziua ei

S-au îngrămădit să-i ia aerul și să se pozeze toți cu ea și în loc să-i ofere un cadou adevărat alcătuit din haine, bani, alimente sau alte bunuri necesare i-au adus o scrisoare, o diplomă și …urări de bine. Este vorba de o bătrână din Orșova, județul Mehedinți, care a împlinit 100 de ani și care, la aniversare s-a pomenit peste ea cu toți șefii structurilor MAI din Mehedinți, cu primarul orașului Marius Stoica și cu prefectul Nicolae Drăghiea. Oaspeții neașteptați nu au venit la bătrână de drag sau din proprie inițiativă ci în baza unei acțiuni ordonate la nivel național de către ministrul Carmen Dan, intitulate ,,O viață cât un centenar”. Concret, toți românii care au împlinit sau împlinesc în acest an vârsta de 100 de ani e obligatoriu să fie vizitați de ștabii din fiecare județ. Ceva de genul ,,vrei nu vrei bea Grigore aghiasmă”. Protagoniștii acestor ,,surprize- surprize cu arcanul ” nu s-au gândit că acești oameni, ajunși la vârsta senectuții au nevoie mai mult de bani și alimente și mai puțin de diplome sau scrisori. Și, ca penibilul situației să fie și mai mare, e musai ca toți ștabii în frunte cu prefectul Nicolae Drăghiea să arate că le pasă de acești oameni bătrâni, să se bulucească să facă poze cu ,,doamna centenară” sau cu ,,domnul centenar”, să stea cu ei de taină și să le promită că îi vor mai vizita în viitor….

,,Într-un moment încărcat cu emoții și simbolism patriotic…”

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Mehedinți, prefectul județului Nicolae Dgrăghiea, însoțit de șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Mehedinți și primarul municipiului Orșova, domnul Marius Stoica, au vizitat-o pe doamna Elisabeta Schwartz care a împlinit, azi, vârsta de 100 de ani.

Policlinica Buna Vestire Craiova

,,Într-un moment încărcat cu emoție și simbolism patriotic, reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a înmânat centenarei o scrisoare din partea ministrului afacerilor interne, doamna Carmen Daniela Dan și simboluri naționale ce amintesc de centenarul României. Din partea Instituției Prefectului – Județul Mehedinți, domnul Nicolae Drăghiea i-a înmânat o diplomă aniversară și un buchet de flori, împreună cu urări de sănătate. După câteva minute de discuții cu doamna centenară, prefectul i-a mărturisit că este plăcut impresionat de optimismul și ținuta morală promițându-i că o va mai revedea și în viitor” .

Politica