luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Juniorii lui Bon au pierdut titlul național la penaltiuri

Grupa de juniori sub 17 ani de la CSU Craiova nu a reușit să repete performanța de anul trecut și să câștige Liga Elitelor. Trupa pregătită de Dragoș Bon a pierdut finala de sâmbătă, disputată la baza sportivă a FRF de la Buftea, contra lui FC Viitorul, după loviturile de departajare. Meciul s-a încheiat la egalitate în timpul regulamentar, iar pentru stabilirea campioanei a fost nevoie de penaltiuri, unde formația constănțeană s-a impus cu 6-5.

În timpul regulamentar, Viitorul a intrat rapid în avantaj la numai zece minute de la startul meciului, după ce atacantul Munteanu a șutat bine la colțul lung în urma unei incursiuni pe partea stângă. CSU a încercat să revină până la pauză, dar ocaziile nu au fost de partea lor în prima parte a jocului. După întoarcerea de la cabine însă, elevii lui Bon au avut cu totul altă față. Mult mai hotărâți și determinați să reintre în cărțile pentru trofeu, au pus o mai mare presiune la poarta echipei constănțene. Formația craioveană a trecut pe lângă egalare în minutul 55 când Markovic a ratat o lovitură de pedeapsă, dar tot același Markovic s-a revanșat apoi șapte minute mai târziu învingându-l pe portarul Viitorului cu o lovitură de cap imparabilă. Până la ultimul fluier al centralului nu s-a mai întâmplat nimic care să modifice tabela, iar jocul a ajuns la 11 metri.

La această modalitate de a stabili învingătoarea, FC Viitorul a fost mai pragmatică și și-a adjudecat trofeul Ligii Elitelor U17, sezonul 2017-2018.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„A fost un meci foarte frumos, s-a ridicat la nivelul unei finale. Cred că prima repriză a fost mai echilibrată, nu am făcut un joc foarte bun până la pauză. În schimb în a doua parte a meciului am fost clar peste adversari, am fost echipa care a jucat mai bine, care a căutat golul mai mult. Așa am și reușit să egalăm, poate dacă înscriam și din acel penalti ne impuneam în timpul regulamentar, dar asta nu mai contează, nu mai putem schimba nimic. Meciul s-a decis la penaltiuri unde noi am fost mai puțin norocoși. Asta este. Îmi felicit echipa pentru toată munca depusă în acest sezon și de faptul că am ajuns vicecampioni naționali. Nu este un rezultat ușor de obținut”, a declarat antrenorul juniorilor U17 de la CSU Craiova, Dragoș Bon.

Pe 9 iunie joacă Supercupa tot cu FC Viitorul

Cele două combatante din finala campionatului național U17 se vor reîntâlni la finalul acestei săptămâni, pe 9 iunie, în cadrul Supercupei la această categorie de vârstă. Cum FC Viitorul a câștigat și Cupa României U17, vor disputa Supercupa în compania lui CSU Craiova, care a obținut locul doi în campionat.

„La finalul săptămânii vom juca Supercupa tot cu FC Viitorul, pe data de 9 iunie. Avem o săptămână la dispoziție să trecem peste acest eșec din finala națională. E greu când pierzi la penaltiuri, dar sper să reușesc să le ridic moralul și să abordăm încrezător Supercupa, pentru că cei de la Viitorul nu sunt mai buni decât noi, îi putem învinge”, a mai spus tehnicianul Bon.

FC Viitorul – CSU Craiova 7-6 d.p. (1-1)

FC Viitorul: 1. Paul Șerban – 2. Alex Georgescu, 5. Vlăduț Ștefănescu, 6. Antonio Vlad, 3. Darius Mureșan – 11. Ionuț Călin (19. Aron Girsik 50′), 4. Alexandru Negrean (cpt.), 8. Constantin Grameni – 10. Răzvan Matiș – 9. Louis Munteanu, 7. Alexi Pitu. Antrenor: Constantin Fălina

Rezerve: 12. Ștefan Mușat – 15. Dan Sîrbu, 17. Antonio Dumitrescu, 18. Robert Voicu, 20. Darius Vultur, 22. Darius Grosu

CSU Craiova: 34. Alexandru Manea  – 18. Cosmin Dobre, 17.George Negrea, 24. Vlad Rezeanu – 2. Răzvan Mituică, 6. Cosmin Cojocaru (cpt.) (5. Denis Guță 55′), 10. Robert Moga, 23. George Pătulea – 8. Ionuț Sîrbu (22. Alin Moldovan 61′), 16. Jovan Markovic (50. Luis Nițu 71′), 11. Petre Simon (36. Ștefan Baiaram 47′). Antrenor: Dragoș  Bon

Rezerve: 12. Cătălin Preduț – 19. Cristian Manea, 21. George Boștină

 

Politica