joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Teatrul Colibri celebrează copilăria la Craiova, Ploiești și Brașov

Cu Pinocchio în Oltenia, la Caracal și la Slatina, Teatrul Colibri a pornit maratonul celebrării copilăriei acasă și prin țară, invitat la festivaluri și implicat în evenimente prin care le mulțumește copiilor pentru bucuria necondiționată pe care ei o dăruiesc în fiecare zi a anului, ca și cum fiecare zi ar fi 1 iunie.

Așa se face că de Ziua Internațională a Copilului, Teatrul Colibri împarte bucurii celor mici, acasă, în debutul evenimentelor dedicate Zilei Municipiului Craiova, precum și publicului Festivalului „Ploiești – Magie, Feerie și Povești“ – ediția a V-a, organizat de Primăria Municipiului Ploiești.

Vineri, 1 iunie 2018, ziua va începe la Colibri cu Regatul copilăriei unde, între orele 10:00 – 13:00 și 16:00 – 19:00, copiii sunt așteptați cu Porți Deschise și cretă colorată pentru desene pe asfalt cu personajul preferat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Porti Deschise in Fabrica de povesti electroColibri

Tot vineri, 1 iunie 2018, la Festivalul „Ploiești – Magie, Feerie și Povești“, ediția a V-a, Teatrul Colibri va prezenta Povestea celor trei purceluși, spectacol interactiv de și cu Geo Dinescu și Marin Fagu, pictură Iulia Goanță, desen afiș Ioana (7 ani) și Andrei (6 ani) Popescu. Cei doi actori vor deveni și la Ploiești parteneri de scenă cu micii spectatori, descoperind împreună frumusețea jocului și a scenografiei realizată din cartoane reciclate.

foto spectacol Povestea celor trei purcelusi

 

De asemenea, sâmbătă, 2 iunie 2018, la invitația Teatrului „Arlechino“ Brașov, spectacolul Povestea celor trei purceluși va fi prezent și în Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii „ARLECHINO – Caravana Poveştilor“, ediţia a IV-a.

alba ca zapada

 

Weekend-ul este în același timp onorat cu spectacole și la Craiova. Sâmbătă, 2 iunie 2018, la ora 18:00 este programat spectacolul Albă ca Zăpada, adaptare după Fraţii Grimm, cu scenariul şi regia de Iulia Cârstea, scenografia Eustaţiu Gregorian, muzica Alin Macovei – Moraru, cu actorii: Adriana Ioncu, Oana Stancu, Iulia Cârstea, Alla Cebotari, Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Alis Ianoş, Emanuel Popescu.

Duminică, 3 iunie 2018, la ora 11:00 ne bucurăm de Jocuri magice, un spectacol interactiv, vesel, care ne aduce mai aproape de valorile prieteniei. În distribuție: Adriana Ioncu, Alla Cebotari, Emanuel Popescu. Regizorul spectacolului este Titus Jukov, iar scenografia este semnată de Vladimir Cantor.  

Pentru spectacolele din 2 și 3 iunie preţul biletelor este 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului și se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 şi 16:00 – 19:00, iar duminica în intervalul 10:00 – 13:00.

Copii se reîntâlnesc cu actorii de la Teatrul Colibri ,  joi, 7 iunie 2018, la ora 18:30, în Piața Mihai Viteazu, când este programat spectacolul De-a capra cu trei iezi, adaptare după Ion Creangă, scenariul şi regia Iulia Cârstea, muzica Alexandru Iosub, cu: Oana Stancu, Rodica Prisăcaru, Alis Ianoș, Iulia Cârstea, Daniel Mirea, Emanuel Popescu. Spectacolul este de asemenea inclus în programul Zilei Municipiului Craiova – ediția a XXII-a, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Municipal Craiova.

Politica